Amintiri din studentie
(fragment)
Si daca tot vorbim de examene m-am gandit sa abordez si tema copiatului. Pe vremea noastra tehnicile erau diferite si aveau la baza scrierea fituicilor. Nu aveam telefoane si internet ca surse de inspiratie, nici macar xerox, asa ca si acum. De baza erau fituicile scrise pe foite cat mai mici. Recunosc, eu nu am inteles de ce se chinuiau colegii sa scrie copiute, mie mi se parea ca este mai usor sa citesti cursurile decat sa te chinui sa le inghesui cu un scris marunt pe niste biletele.
Si dupa ce erau confectionate fituicile se gaseau metode de ascundere, astfel incat sa nu fie vazute de profesori, dar sa fie folositoare si accesibile la examen. In acest sens, fetele isi plasau copiutele sub fusta (la ciorap cu banda elastica, sau in buzunare special cusute pe captuseala – se numea fusta desteapta), baietii in maneca sacoului, etc. Unii isi scriau pe mana sau pe banci, doar formulele mai grele.
Eu vreau sa va povestesc aici, intamplari hazlii despre copiatul cu fituici.
In anul I, am avut coleg de an, un arab. Se descurca greu cu limba romana si nu prea intelegea ce se preda la cursuri. Asa ca la examenul in scris, la fizica si-a pregatit fituici la toata materia. Era avantajat de faptul ca era imbracat in portul arabesc traditional, cu caftan lung pana la pamant, deci avea loc suficient pentru cate fituici dorea. Toate bune si frumoase. La examen reuseste sa copieze in voia cea buna, termina lucrarea si se ridica din banca, indreptandu-se spre catedra pentru a o inmana doamnei profesoare. Pe la mijlocul salii, ii cade de sub caftan, o fituica. Se opreste si pune un picior pe ea, ca sa nu se vada . Mai face un pas, mai cade o fituica. Speriat o acopera cu celalalt picior si se opreste. Doamna profesoara, care scria ceva la catedra, isi ridica privirea mirata spre el si il intreba ce face. El zice ca a terminat lucrarea si porneste spre catedra sperand ca fituicile nu vor fi observate. In acel moment, de sub caftan au inceput sa curga in valuri, toate fituicile, de se facuse un morman de biletele la piciorele lui. Toata lumea radea. Vine doamna profesoara si zice:
