– Dac-ai crezut vreodată că bâlbele și gafele sunt apanajul exclusiv al presei video și audio, să știi că te înșeli! Măcar cei de la radio sau televiziune au șansa de a se corecta din mers. Nu repară ei mare lucru, că tot vor fi luați în tărbacă în vreo emisiune, dar o pot drege cumva, cât de cât. Pentru noi, preoții, situația e mult mai gravă!
Bunul și vechiul meu amic Popică – Părintele Horațiu pentru credincioși și numai Horațiu pentru preoteasă, prietena mea de-o viață și colega de bancă din liceu – zâmbește. Când își mijește așa ochii albaștri, c-o sclipire veselă și ușor năstrușnică, știu că urmează o poveste de pomină. Dacă-și mai și mângâie barba blondă, mătăsoasă, e semn clar că voi auzi snoavă de soi și-o să râd după pofta inimii. Nu că aș fi cu totul ignorantă în materie de bâlbe preoțești.
O altă cinstităfață bisericească mi-a spus cândva că una dintre pietrele de poticnire pentru tinerii aspiranți la cariera pastorală este un anume citat din Sfânta Scriptură: „Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi. Fiul Omului nu are însă unde să-și plece capul” (Matei 8, 20). Pare simplu de zis, dar – și eu pe Părintele Valer îl cred, că-i omul lui Dumnezeu și n-are voie să mintă – studenții teologi îl pocesc mereu, cel mai adesea în același fel, zicând răspicat, în toiul slujbei: „Vulpile au viziuni…”, de-o să-nceapă, Doamne ferește, ortodocșii noștri să creadă că roșcovanele cumetre cu coada stufoasă, cel puțin cele neotestamentare, vor fi fost binecuvântate cu darul vederii în duh.
