A fost odată ca niciodată o încântătoare prințesă cu ochi albaștri, pe care o chema Romy Schneider. Ea s-a îndrăgostit de un prinț al ecranului, Alain Delon. A urmat o logodnă lungă, cu peripeții. În ziua nunții, mirele a dispărut
Romy și Alain știau totul unul despre celălalt: care le sunt limitele, ce sunt în stare să facă, de ce le este teamă. Povestea ar începe exact cum încep toate poveștile care farmecă mințile și cuceresc inimile oricui: „A fost odată ca niciodată”, o încântătoare prințesă cu ochi albaștri, pe care o chema Romy Schneider (Rosemarie Magdalena Albach Schneider, în buletin), care s-a născut pe 23 septembrie 1938, la Viena. Exact ca în basme, prințesa și-a întâlnit prințul, în persoana lui Alain Delon, regele cinematografului francez.
Părinții ei făceau parte din vechea aristocrație vieneză, cu blazon la poarta casei. Tatăl fetei părăsește familia pentru o actriță mult mai tânără decât el, iar Romy ajunge într-un pension de la Salzburg, condus de călugărițe; aici învață, printre altele, limba engleză. E adolescentă și o interesează totul, iar viața din jurul ei i se pare un spectacol fascinant. Are 14 ani, vârsta elanurilor nelămurite, a frământărilor lucide, a sentimentelor ce lasă urme în suflet pentru toată viața. “În acel moment, la moartea bunicii mele (mama tatălui ei, care avea 106 ani), eu mi-am pierdut copilăria. Din ziua în care am văzut de aproape moartea, eu n-am mai uitat-o; singurul lucru de care mi-e frică,” povestea la un moment dat cunoscuților.
Viena a trimis Hollywood-ul la plimbare!
Mama lui Romy, actriță, visează pentru fiica sa o viață îndestulată și liniștită, departe de lumea artiștilor. Când primește un rol într-un film pentru care era nevoie și de o adolescentă, se prezintă pe platoul de filmare cu fiica sa; producătorii sunt încântați de frumusețea fetei. Adolescenta privise cu interes filmele părinților ei, însă n-avea noțiuni de actorie de film. Cu toate acestea, debutul ei este un succes, în filmul “Când liliacul înflorește” (1955). Avea 15 ani când pornește în lumea agitată, periculoasă, plină de capcane și riscuri a filmului. Succesele continuă, iar Romy este entuziasmată de noua ei profesie. Era extraordinar de frumoasă și este distribuită în roluri de filme cu scenarii inspirate din povești romantice, din epoci trecute, cu prinți, prințese, regi, regine. Cucerește inimile spectatorilor. Îmbracă rochii cu falduri, dantele, volănașe, umblă prin palate, mări albastre, gondole venețiene. Devine celebră, milioane de fani din întreaga lume îi scriu, cerându-i autografe și fotografii; filmele în care joacă sparg box-office-urile. Însă Romy se simte prizonieră în personajele ce întruchipează figuri aristocratice, vrea să joace și altceva.I se atribuie idile de moment cu actorii din filmele unde joacă, dar acestea nu sunt decât povești publicitare. Mama sa veghează drastic asupra vieții ei sentimentale. În urma filmelor de mare succes unde o interpretează pe împărăteasa Sissi, criticul Paul Reboux îndrăznește să catalogheze succesul și lansează în publicația de specialitate a Vienei sloganul: “Viena a trimis Hollywoodul la plimbare!”
„Cinematograful mi-a căzut în cap deodată!”
Alain Delon n-a fost un copil comod, fiind lipsit de afecțiune, iar – după divorțul părinților – nimeni nu s-a ocupat de educația lui. S-a născut în 8 noiembrie 1935. Înscris la o școală comunală, este trimis acasă pe motiv că are o purtare incalificabilă deoarece bătuse un băiat. În timpul liceului, hotărăște cu încă un coleg de internat să fugă în America. Toată aventura se termină la comisariatul poliției. Tatăl său vitreg hotărăște să-l pună să muncească la fabrica de mezeluri unde avea să devină specialist în fabricarea cârnaților. La 16 ani, descoperă bicicleta și își dorește să devină ciclist. Pereții mezelăriei îl determină să evadeze, așa că se înrolează ca să plece în Indochina, atras de exotismul afișelor. Cinci ani trăiți acolo, printre arme și lupte, clănțănindu-i dinții de frică, îl marchează profund. Părăsește postul de santinelă la un moment dat și totul se termină cu 45 zile de carceră. Întors la Paris, într-un bar, o întâlnește pe actrița Brigitte Augier, care-l ia acasă să-i facă menajul. Îmbăiat și parfumat, tânărul Alain se întoarce în stradă, căci acolo era o lume unde se întâmplau atâtea; cei certați cu legea îl atrag, simțindu-se aproape de ei. Numai că soția regizorului Yves Allégret căuta un tânăr, bine dotat din punct de vedere fizic, pentru un rol în filmul “Când se amestecă femeia”. “Cinematograful, – mărturisea actorul mai târziu – mi-a căzut în cap deodată”. De atunci, rolurile au început să vină spre. Alain Delon devine celebru.
Primul sărut și o parolă: Christine
Un regizor francez, admirator al lui Romy Schneider, o angajează pentru un viitor film în care mama vedetei strălucise, “Liebelei”, capodopera lui Max Ophüls, și-i trimite biletul de avion. Lui Alain Delon îi revine misiunea să o aștepte la aeroportul Orly din Paris, iar parola era “Christine”. El îi văzuse filmele, însă ea nu-l cunoștea. El își imagina că se întâlnește cu o “gâsculiță blondă cu fumuri de vedetă”, dar și-a schimbat atitudinea când a întâlnit-o pe fata timidă și discretă. Surpriza fusese de ambele părți. Tânărul arogant, antipatic, infatuat i-a oferit cu rigitate buchetul de flori, iar prințesa caldă, fermecătoare, l-a sărutat. Aveau roluri într-un film cu o poveste romantică ce abia începuse în viața lor.
Romy venea din lumea aristocratică, unde el n-avusese niciodată acces. Însoțită de o guvernantă-cerber, ea făcea parte din lumea unde totul se desfășura cu mult calm, eleganță, opulență, respect, bune maniere, etichetă. El trebuia să-și uite copilăria, să ascundă adolescența frământată, Indochina și pușcăria… Nu avea ce-i povesti, până la urmă, prințesei.


