Pe comisarul Traian Tandin l-am cunoscut în urmă cu mai mulți ani. Vreo 20? Cam așa. Toată lumea îl privea cu respect, unii cu teamă, era (și a rămas încă!) un personaj extraordinar, aș face un film cu și despre el, dacă aș avea cum. E o enciclopedie umană de cazuri, știe criminalii și borfașii după nume, îi cunoaște ca pe propriile buzunare.
Comisarul
Prima dată l-am văzut la redacția revistei Poliția Română. Văzut, e mult spus, pentru că plutea…efectiv printre nori. Stătea ca un pașă la un birou, fuma ca un turc și decupa, tacticos, articole din niște publicații. L-am privit curioasă. Așa ceva nu mai văzusem! Un tip ciudat, dar simpatic, durduliu, tăia cu precizie de medic legist articolașe și le punea într-o parte. Rostea cuvintele cu poftă, rotund și ud. Chiștocul de țigară jurai că era lipit cu superglue de buza de joc, când vorbea: „Mă documentez, d-aia le tai. Am nevoie pentru cărțile mele…”, mi-a zis, după care a tușit rău, hârâind nicotina strânsă în el de atâta vreme. Cred c-a fumat vagoane de țigări! Vapoare! Transatlantice.
Apoi ne-am întâlnit la el acasă. Ne aștepta, m-am dus cu Răzvan, firește. El fusese paginator, pe vremuri, la revista Poliția Română, iar eu colaboram la „Pentru Patrie”. Aveam ce discuta.
Mama Nașa
Pe soția lui, pe care toți prietenii din Poliția Română o cunosc sub pseudonimul de „mama nașa”, am întâlnit-o pe palier. Cică vestitul comisar a cunoscut-o la un dublu asasinat, pe când lucra la „omoruri”. A fost amor nebun, la prima vedere!
-Aaa, voi erați, frumoșilor?, ne-a zis ea foarte familiară, de parcă ne-am fi despărțit ieri, pe la prânz.
-Noi.
-Intrați. Nu vă speriați, nu e incendiu, fumează Comisaru`…
Ne aștepta îngropat în sute de dosare, cu țigara în gură. (Mă întrebam dacă și-o scoate vreodată!).
Am stat atunci la ei până noaptea târziu. N-aș mai fi plecat, dar îmi curgeau și lacrimile și nasul de la atâta fum, dar mi-a fost drag să stăm la taclale ca niște prieteni. Aaa, și ce de povești avea Comisarul în el! Nescrise, nespuse, neștiute de mulți…
Am vorbit despre Râmaru, despre Ceacanica, despre copii asasini, răpiri, spargeri, despre NUP-uri, cadavre în „rigor mortis” și-n putrefație, crime sadice…Lumea mea!
-….și avea 11 lovituri de cuțit, peste tot, în gât, în ochi, în obraji, era zob!, ia zi, tu, Aurora, că erai de față!, pufăia Comisarul, în timp ce mama nașa frământa gânditoare coca pentru scovergi.
(Aaaa, dar voi nu știți ce scovergi speciale făcea doamna Aurora Tandin! Vai de capul meu! Se topeau în gâtlej, așa erau de bune. Mergeau ca focul cu bere rece. Comisarul servea doar „albitură” la momentul respectiv. Berea ne-a dat-o nouă.)
-Dacă vă doare capu`, are mama nașa grijă de voi!, ne zicea comisarul. Să știți că așa a făcut mereu și cu toți colegii mei din poliție, anchete, cazuri, muncă, apoi mergeam și noi ca băieții la o băută. Unii mai exagerau, dar ea avea întotdeauna în poșetă medicamente pentru toți. Aspirină și multă apă!
Apoi continua:
„Toate cărțile mele polițiste pe care le-am scris până acum niciodată n-ar fi prins ,,viață” dacă n-aș fi avut-o lângă mine pe Aurora, care m-a ajutat cu sufletul, gândul și fapta. Tot ea mi-a fost alături și m-a îngrijit ca o mamă atunci când suferința pricinuită de vreo boală încerca să mă răpună. Deși nu este de meserie om al legii, ea este o polițistă pur sânge, o justițiară cu o inteligență nativă și o intuiție ce l-ar face invidios și pe cel mai experimentat detectiv. Eu tot ce scriu sau intenționez să scriu comentez cu ea, tălmăcind și răstălmăcind împreună aspectele pe toate fețele până se ,,nasc” acele lucruri frumoase și trainice. Iar atunci când îi vine ideea să scriu o anumită carte se ține scai de mine până realizez proiectul.”
