La doi pași de Biserica Amzei, în imediata apropiere a Ambasadei Franței, se află una dintre cele mai reprezentative clădiri de patrimoniu ale Bucureștilor. Casa de la nr. 9-11 a fost ridicată la începutul secolului XX și a aparținut superbei curtezane Maria Mihăescu, zisă și Mița-Biciclista, cea care și-a câștigat renumele pentru că a fost prima femeie din Capitală care s-a plimbat pe bicicletă.
Iubitoarea de lux și biciclete
Născută în 1885 la Dițești, în județul Prahova, pioniera pedalelor s-a dovedit de tânără o damă extrem de ambițioasă, care știa ce vrea. Frumoasă de pica, cu niște ochi azurii, migdalați, Mița îngenunchea rapid toți bărbații, fără deosebire de rang. Os de rege, opincă sau cătană, cu toții înnebuneau când apărea ea pe Calea Victoriei, călare ca o amazoană pe…„bițiclu”.
Mița și-a petrecut copilăria într-un târg bolnav, sărăcăcios, cu destine mizere de petroliști, mineri și lucrători cu ziua. Dacă ar fi rămas acolo, ar fi avut parte de o viață anonimă și ștearsă, așa cum aveau toate femeile din zonă. Fetiță fiind, Maria se juca adesea printre rufele murdare, cu mirosuri ciudate, pe care maică-sa, spălătoreasă, le freca zilnic, până rămânea fără unghii, biata de ea. „Sunt țoalele neamțului Hart, să nu le strici!”- o certa mamă-sa, în timp ce potrivea soda și apa.
„Asta este viața cu adevărat. Să știi să alegi”.
La 15 ani, Maria ar fi trebuit să meargă la pension, dar o aștepta maldărul de rufe al mamă-sii. Fata nici nu voia să audă! Se plimba seara, cu lacrimi în ochi, pe lângă gardul pensionului de fete, știind că nu va ajunge vreodată acolo. Într-o zi însă, pe când își spăla gambele subțiri și înalte într-o băltoacă din drum, se opri în spatele ei un echipaj cu niște cai negri. Un domn cu joben a fluturat spre ea o mânușă albă. O chema. S-a urcat și dusă a fost. Oare ce-o fi fost în sufletul ei atunci? Cine poate ști? Cu fruntea albă sprijinită de geamul trăsurii, Maria, fata spălătoresei, suspina: „Asta este viața cu adevărat. Să știi să alegi. Dacă nu poți avea pensionul celor bogați, îi poți avea pe stăpânii lui”.
Nu se știe exact cine era domnul care a luat-o în trăsură, dar cert este că de atunci, viața fetei s-a schimbat total.
Visul de a deveni bogată și celebră i s-a împlinit. Au trecut anii. Maria a devenit o tânără superbă. Ochii ei migdalați, îngenuncheau rapid toți bărbații, fără deosebire de rang. A ajuns la Paris, a învățat să se poarte ca o adevărată doamnă din înalta societate și toată lumea i se gudura la picioare. Maria a revenit în Valahia, în acel București vestit prin moftangii și faliții care se credeau bancheri sau erudiți. Mița avea o plăcere nebună să alerge cu velocipedul, îndeosebi diminețile – era un antidot după oboseala de peste zi. Ea era prima femeie care-l folosea, drept pentru care, răuvoitorii care nu intraseră în grațiile ei, o numiseră „Mița Biciclista”.
Os de rege, de țăran sau de mahalagiu, cu toții înnebuneau „de amor” când apărea ea pe Calea Victoriei, călare pe „bițiclu”, ca o amazoană. Se spune că, după ce ziaristul George Ranetti a văzut-o prima dată plimbându-se mândră pe la șosea cu bicicleta, acesta a poreclit-o „Mița Biciclista”. Și așa i-a rămas numele.
