Amazoanele cerului românesc
Pilot de avion la 19 ani
Cel de-Al Doilea Război Mondial a grăbit procesul de formare a piloților de avioane și în țara noastră. Ca urmare, intrarea în aviație a devenit accesibilă multor tineri, în special fetelor, cărora li se destinau deja activități în cadrul serviciilor ajutătoare ale aviației militare. În aceste condiții, au pătruns în aviația civilă între anii 1939 și 1941 o serie de aspirante și apoi brevetate ca atare. Este vorba despre Jana Iliescu, Elena Petrovici, Maria Voitec, Eliza Vulcu, Nadia Russo, Mariana Drăgescu, Stela Huțan.
Dintre toate aceste femei curajoase, doar Stela Huțan și Mariana Drăgescu mai erau în viață în momentul realizării acestui material jurnalistic (anul 2002).
Stela Huțan Palade s-a născut în 1921, pe plaiuri sucevene. Nici nu împlinise 19 ani când a intrat prima dată pe un aerodrom. Întotdeauna și-a dorit să zboare. Auzise de curajul precursoarelor ei, Smaranda Brăescu și Elena Caragiani și ar fi dat orice pentru un salt în înaltul cerului. Chiar și viața. Nu conta, pentru un vis așa de mare. Fratele ei o convinsese să se înscrie la școala de planorism și de aviație.
„În viața mea nu văzusem un planor, mărturisește dna. Stela Huțan. Nici nu credeam că poate exista ceva, care zboară fără motor, așa cum e planorul. Pînă la urmă am rămas la cursuri. Mi-au plăcut enorm. În ’41 am luat brevetul de planorist și imediat m-am înscris la cursurile teoretice pentru zborul cu motor. Prin anul 1942 am primit brevetul de pilot civil. Aveam 20 de ani.”
Stela dorea cu ardoare să participe la război, să-și ajute țara, așa cum putea. Superiorii ei însă considerau că este prea tînără pentru a rezista primejdiilor războiului. Deja o escadrilă de avioane, formată din femei-pilot, începuse să acționeze pe frontul din Basarabia, încă din 1941. Tinerele respective erau mult mai experimentate și mai în vîrstă decît ea. În cele din urmă, pentru că una dintre colege se retrăsese, Stela a reușit să ajungă la campania din Crimeea. Era cea mai tînără femeie-pilot de atunci.
„La bord n-aveam nici radio, nici telefon, nimic. Trebuia să te bazezi pe calitățile tale, dacă aveai! Auz, precizie, văz. Nu te ghida nimeni, ca acum, de la sol. Sus, la altitudini mari, intra vîntul prin carlingă, înghețai tun. Trebuia să ai o mare stăpînire de sine, că altfel nu rezistai. La 20 de ani, însă, nu-mi imaginam că mi se poate întîmpla ceva. Nu mă gîndeam la moarte. Mi se părea că e totul foarte simplu.”
„Întoarce, domnișoară, că murim!”
În cele din urmă, Stela a ajuns pe front. De-acum făcea parte din escadrila albă, alături de colegele ei Mariana Drăgescu, Nadia Russo, Virginia Duțescu, Virginia Thomas. Nu i-a fost ușor. A îndurat frigul, oboseala, foamea, bombardamentele. A dormit în corturi de campanie sau sub cerul liber. Nu s-a plîns niciodată. N-avea cînd. De ea depindeau viețile multor oameni.
„Cînd începeau bombardamentele, plecam imediat. Trebuia să salvez răniții, să duc sîngele pentru transfuzii. Cu cît ajungeam la spitalele de campanie mai repede, cu atît era mai bine pentru ei. Ca să nu ne detecteze radarul, zburam jos de tot, la 100 de metri.”
N-au ocolit-o necazurile și întîmplările periculoase. Se întorcea în țară de pe frontul din Crimeea, cu răniții și personalul medical. Ploua cu găleata și vîntul părea că despică fuselajul avionului. Era ca pe mare.
„În viața mea nu am pomenit o asemenea aversă, povestea aviatoarea. Parcă ploua cu lut, cu noroi. Nu vedeam nimic în jur, se întunecase. Nu puteam să trec munții. Eram ca-ntr-o căldare. Trăgeam de manșă și nu se întîmpla nimic. Ieșeau flapsurile și făceau: poc, poc. Limită de viteză și de înălțime. Brazii erau la roțile avionului. Mi s-a făcut frică. Ofițerii și medicii zbierau disperați la mine: Întoarce, domnișoară, că murim! În față se vedea o crăpătură mică în munte. Poate reușesc să mă strecor prin ea, mi-am zis. Citisem undeva despre un pilot care a zburat cu avionul pe sub Arcul de Triumf din Paris. Am tras de manșă, avionul s-a înclinat într-o parte și am ieșit. Eram salvați. Atunci am văzut moartea cu ochii.”
Pînă în ultima zi a războiului Stela Huțan Palade și-a făcut datoria cu conștiinciozitate transportînd cu avionul ei sanitar răniți și medicamente, sînge, curieri militari, mesaje și documente de importanță capitală.
Femeile sunt mai curajoase decît bărbații
Când am cunoscut-o, și am scris acest text, doamna Stela Huțan Palade trăia în singurătate, numai cu trandafirii ei din grădină. Avea unul, înalt cât casa și în vîrstă de 30 de ani, pe care-l iubea ca pe un copil. Femeia nu vedea uneori pe nimeni, zile întregi. Din cînd în cînd, vorbea la telefon cu vechea ei colegă de escadrilă, Mariana Drăgescu. O bună prietenă, atît în cer, cît și pe pămînt. Cînd se întîlneau își aduceau aminte cum erau vremurile de altădată și ce isprăvi făceau ele, cocoțate în carlinga avioanelor RWD. Amîndouă – veterane de război.
„Mariana Drăgescu a fost și rămîne un model de corectitudine, exprimînd prin fiecare acțiune educația și năzuințele ce o stăpîneau: conștiincioasă, excluzînd vedetismul, devotament total pentru zbor, pe care-l efectua pe orice vreme cu siguranță de sine. Ziua armistițiului, la 9 mai 1945, a găsit-o în plină misiune, încadrată în escadrila 108 a Grupului aerotransport al Corpului aerian român, într-o garnizoană din Cehoslovacia.”
După o viață petrecută în înaltul cerului, Stela Huțan Palade considera că femeile sînt mai curajoase decît bărbații, a o forță interioară nebănuită și suportă orice durere fizică cu ușurință. Recunoaștea, la 81 de ani, că ar fi în stare încă să piloteze un avion. „Am nevoie de puțin antrenament și să mă obișnuiesc cu noile comenzi. Mi-ar plăcea să mă mai urc odată într-un aparat de zbor, ca pilot. Visez că zbor și acuma, dar în somn, fără avion…”
După pensionare a colaborat voluntar la Federația Aeronautică Română și la Aeroclubul Aviației unde a fost aleasă ca reprezentantă a aviatoarelor române în retragere. Împreună cu Elena Șenchea-Popescu a inițiat multe activități printre care: găsirea mormântului primei aviatoare române Elena Caragiani în Cimitirul Bellu și amplasarea unei elice cu fotografia acesteia ca simbol funerar;
a ajutat la concesionarea permanentă, cu acte legale, a mormintelor primelor patru aviatoare române (Maria Adam, Jana Iliescu, Maria Voitec și Victoria Comșa) căzute cu monoplanul, împreună cu instructorul lor Nicolae Evghenovici, înhumate în cimitirul Ghencea Militar, de unde au fost preluate osemintele și băgate într-un osuar;
a înființat o bibliotecă aviatică la Liga Aeriană din București;
Prin Liga Aeriană a intervenit la primăria București, la serviciul de Arhitectură și Sistematizare, pentru ca două străzi din cartierul Aviatorilor să poarte numele Elenei Caragiani, prima pilot-aviator român și respectiv al Smarandei Brăescu, prima parașutistă română de renume mondial. A ținut legătura cu Federația Aeronautică Internațională din Paris și personal a făcut prezentări în școli pentru promovarea aviației române și mai ales a celei feminine. Stela Huțan Palade s-a stins din viață în anul 2010. (wikipedia)
Stela
S-a născut la 14/27 martie 1921 în Gura Humorului, jud. Suceava.
A absolvit liceul la Cernăuți și după primul an de facultate a fost nevoită să se refugieze la București cu familia și cu Universitatea în anul de grație 1940.
Fiind orfană de tată din 1930, mama pensionară cu patru copii, a considerat că este datoria ei să lucreze, să ajute familia. S-a angajat la Societatea Franco-Română, deoarece cunoștea bine franceza și germana.
Paralel cu serviciul a învățat planorismul și-și petrecea după amiezile pe câmpul Giulești, apoi Chitila.
În toamna-iarna anului 1941 a urmat cursurile teoretice (la Politehnică) de aviație cu motor.
În luna iunie a anului 1942, a început cursul practic de zbor cu motor la Roșiorii-de-Vede. După brevetarea ca pilot de zbor cu motor, a lucrat la o societate germană de unde, Ministerul Aviației a admis să fie mutată ca pilot la Grupul Aero-Transport Militar- Băneasa, deoarece și-a reconfirmat brevetul civil în brevet militar la Școala Militară Ziliștea – Buzău (astăzi Bobocul).
Domnul general Ionescu Emanoil (Pipițu) a trimis la Buzău un avion de tip RWD-13 pentru a continua pregătirea de navigație aeriană. Acesta era tipul de avion folosit în Escadrila Albă.
Astfel, la 1 aprilie 1943 a început zborurile cu misiuni ca pilot voluntar.
Începând cu 8 iunie 1941 a fost trimisă pe front, în Crimeea, unde a transportat răniți, medicamente, sânge conservat, personal sanitar, apoi, de la soldați până la ofițeri superiori, români, germani, etc.. Când începeau bombardamentele pleca imediat. De ea depindeau viețile multor oameni. Ca să nu o detecteze radarul, zbura jos de tot, la o sută de metri. Cu cât ajungea la spitalele de campanie mai repede, cu atât era mai bine pentru toți. A îndurat frigul, foamea, oboseala. A dormit în corturi de campanie. S-a spălat pe cap cu benzină de 70 octani împotriva paraziților specifici. Nu s-a plâns niciodată!” Sursa Aviatori.ro
Dana Fodor și Răzvan Mateescu- 2002-ziarul Național
Dacă ți-a plăcut ce ai citit, susține-mă, aici: RO28 RNCB 0318 0781 8893 0001
BIC RNCBROBU- Mateescu Daniela Cristina
Doar dacă vrei!
Mulțumesc!
