Acum vreo șapte ani, o splendidă viroză (era un viroz!) își făcea mendrele cu mine. Mă trântea, mă ciupea, mă dădea cu capul de pereți, mă lua în șuturi, mă strângea de gât și mă săruta pe gură. Era în amor turbat cu mine. Nu mă lăsa o clipă, obscenul dracului! Trăgeau de mine, ca niște hiene înfuriate, febra, tusea, junghiurile și durerile musculare. Suficient, nu?
Tot ce înghițeam, Nurofen, paracetamol, vitamine, ceaiuri, absolut toate erau degeaba. Eu, care nu stau în pat decât când dorm (și uneori nici atunci!), am zăcut ore în șir. Așa ceva e inadmisibil! Nu permit. M-am revoltat, am strigat, m-am ridicat din așternut. Vaaai, mai rău era! Aveam senzația că merg cu picioarele-n tavan. Capul mi se umflase ca o baniță, ochii erau roșii, sinusurile, cosinusurile și toate tangentele din mine mă săgetau, iar urechile? Ca niște domnișoare ticăloase. N-auzeau decât ușor, cam cât să intre o vorbuliță printr-o gaură de ac.
-Dacă ai ceva nașpa la plămâni?, zice Răzvan cam speriat. Eu sun la 112.
Și a sunat.
A venit Ambulanța. Medicul m-a consultat și mi-a zis că spitalele sunt pline de oameni bolnavi în perioada asta.
-Păi nici nu vreau la spital!
-Atunci, vă fac un algocalmin, sunteți alergică?
-Habar n-am. Nu cred.
-N-ați luat niciodată, pentru măsele?
-Nu. N-am avut de ce. Nu m-au durut niciodată. Dar nu cred că am probleme.
-OK. Îl combinăm cu…( n-am reținut numele medicamentului), dar să știți c-o să doară. E dureroasă.
-Nu-i nimic, zic.
N-a apucat doamna doctor să spargă fiola, că soțul meu vine c-o idee minunată:
-Vrei să-ți aduc o trompețică să sufli în ea când te doare?
Am început să râd chinuit, cu nasul în perne, pentru că în timp ce doamna doctor pompa în mine combinația aceea binefăcătoare, mi-am amintit o poveste spusă tot de el. Îmi aminteam și râdeam, râdeam și-mi aminteam…Așa că n-am simțit mare durere. M-am cam bâțâit, dar de la râs.
