Experiente. Sau… cum m-am simțit eu ca în filmul lui Cristi Puiu, „Moartea domnului Lăzărescu”.
În iarna lui 2019 (februarie) m-au lovit, în același timp, două colici: renală și biliară. Cine a trecut prin așa ceva, știe cum e.
De la Dana
Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri.
Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! →
Mă zvârcoleam în pat, gemeam și vomam. O zi întreagă am sperat că or să-mi treacă suferințele, dar nu. Am vomat tot ce se putea voma, inclusiv ceva gălbui (de la bilă), apoi am început să icnesc din cinci în cinci minute, să sughit, și iar să icnesc, până nu mai aveam aer.
Speriat, soțul meu a chemat salvarea. Când a venit echipajul, abia mai puteam vorbi de atâta vomitat și de la efort. Asistenta mi-a pus o branulă și mi-a injectat algocalmin în venă. Mai rău mi-a venit să vomit! Mă ardeau rinichii, zona pelviană, vezica biliară. M-au urcat în ambulanță și m-au dus la Spitalul Pantelimon. Era cinci dimineața.
Icneam și icneam. De fiecare dată când îmi venea să vomit, simțeam că un cioc de fier îmi rupe din ficat, și mă gândeam la bietul Prometeu…
Medicii de la UPU (Spitalul Clinic de Urgență Sfântul Pantelimon din Capitală) n-au considerat că sunt o urgență, așa că m-au pus „la așteptat”.
A trecut o oră. Timp în care am urlat de durere, mi-am vomitat și zeama din ochi, culoarea din păr și toate gândurile.
Ca să înțelegeți, nu mai aveam ce, ieșea doar secreție biliară, stăteam pe o targă, cu o tăviță din carton în mână, să nu fac mizerie. Îi rugam pe medici (erau și rezidenți tineri și asistente) să-mi dea ceva de durere, că nu mai pot.
Efectiv priveau prin mine! Nu mă vedeau! Nu mă auzeau. Adevărul e că nici nu mai aveam voce și nici salivă (cine a avut colică biliară știe ce zic!).
Între timp, tura doctoriței care m-a preluat, se terminase, așa că a venit altcineva, care nu se știe pe unde era. Toți așteptau. O asistență mi-a spus că or să mă interneze.
Au mai trecut două ore de chin.
M-au trimis să fac analize de sânge, sumar de urină, apoi la ecografie. Rapid. Și la rinichi și la ficat. „Cred că ați eliminat o piatră de la rinichiul drept”, mi-a explicat o doctoriță, „Aveți o colică renală și biliară, dar să așteptăm medicul de gardă, să vedem ce investigații mai trebuie să faceți.”
Amețeam, tremuram, mi se astupau urechile, abia vorbeam.
Și a mai trecut încă o oră!
Vine, în sfârșit un alt medic. Mă privește cum mă zvârcolesc, cum îmi vomit sufletul, citește hârtiile cu rezultatele analizelor de sânge, se uită la ecografie. Apoi, extrem de senin:
