Uneori visez frumos, zen, psihedelic, luminos, dens și colorat. Alteori am coșmaruri cu păianjeni, urși, cutremure și naziști tâmpiți, care mă caută de pistrui. Deh, în funcție de cât sunt de stresată în ziua respectivă…
Noaptea trecută însă am avut un vis incredibil (că d-aia e vis, nu?).
Se făcea că venise la noi acasă Lenny Kravitz ca să cumpere niște măști tradiționale de Vrancea, pentru o filmare importantă, niscaiva ceramică de Corund și vreo paișpe ii pentru nevastă-sa, așa mai mititele, că e subțirică-trestioară.
Eu tocmai udam florile, eram în șlapi, în pantaloni scurți, degajată, banală și ruptă de lume.
Când l-am văzut la poartă, „Țââr-țââârrrr, hello, Mister Artizanescu?” mi-a căzut fața, era să fac infarct, mi-a fugit furtunul din mână, mi s-au înmuiat picioarele. Alergam, când la ușa casei, când la poartă, și aveam impresia că apa care țâșnea din țuțuroi cânta Are You gonna go my way.
Într-un final, i-am deschis.
Lenny era megamișto, ce să zic?! Mirosea a parfum și-a geacă de piele, avea ochii liberi și zâmbea cu toți dinții.
Cămașă albă, de in, îi flutura în vânt, descheiată până la buric, colanți, bocanci de bestie, tip US Army, degete alunecoase.
Mă vede, și zice în românește:
-Muchinuțo, deschide și tu poarta aia mare, că nu-mi încape chopper-ul p-aici. L-am zgâriat adineauri pe Bd. Iancu Nicolae, mi-a tăiat calea unu` cu număr de Teleorman. Fuck!




