Damian Casianopol e o magazie de cunoștințe, se pricepe la toate, la sociologie, psihologie, literatură, fizică, informatică, geometrie, astrologie, insectare, pedichiură, anatomopatologie, stomatologie și chirurgie, e o bibliotecă umblătoare, o enciclopedie britiș și câteodată idiș. E pentru pace și înțelegere planetară absolută, flower-power for ever, albinuțe, zâmbete, la el în cap negrul e prieten cu albul, galbenul cu roșul, evreul cu nazistul și Dumnezeu cu Dracu.
Damian are ochii maro, de viezure isteț, și o cheliuță de cetățean cumsecade al patriei. A făcut liceul de informatică, apoi Facultatea de Litere, Teologia și Filosofia. E doxă de carte! Un ins boem, scrie poezie bună, eseuri și recită teatral din Esenin în orice cârciumă intră, dar numai după al doilea pahar de albitură. Are el un ritual.
De la depărtare, Damian pare un Berzelius cu Wiskey. Când se apropie, e chiar el!
Ca orice geniu care se respectă, are idei senzaționale, dar și momente când nu te înțelegi deloc cu el. Când e în spasmele creației, trebuie să te ferești din calea lui.
Pe vremea când fiul meu refuza cu vehemență orice fel de muzică normală, recomandată, și prefera manelele ca fundal sonor pentru ațipeală sau bună-dispoziție, am avut o discuție disperată cu genialul meu amic.
-Nu mai pot! Ce să fac? Cum să-l determin? Mi-e milă de el, urlă până nu mai are aer în el, dacă nu i-l pun pe Guță.
-Ha, ha! Copilu știe ce vrea. Nu te speria, va alege în cele din urmă, acuma caută. Și nu e el de vină, ci TU pentru că atunci când erai borțoasă ai stat cu urechile lui numai în manele.
Apoi, Damian s-a pornit să-mi explice, profesor, ce mai! Și iată ce-am înțeles eu: manelele liniștesc creierul, așa cum proștii sunt necesari celor inteligenți.
După studii și cercetări îndelungate pe Taraf TV și prin alte părți, Casianopol a a stabilit mai multe categorii și subcategorii de manele, dar eu o să vi le zic pe cele mai importante, că n-am răbdare (și cică vrea și drepturi de autor la asta!). Omul e convins că există manele electorale (e cunoscută aia cu Băsescu), ușoare, (adică pop!), manele populare („Vrea gagica mea la mare, că e albă pă picioare”, sau manele urbane, hip-hop, manele clasice (Adi Minune are o melodie în care a băgat câteva măsuri clare și baroce din celebrul canon al lui Johann Pachelbel) și manele rock (muaahahahhaa!!! La ideea asta am râs de mi-a trosnit nicovala din urechea stângă.)
