De ceva vreme, în traficul bucureștean și-au făcut apariția niște vehicule ciudate care se târăsc la marginea carosabilului. Imense plase de rafie, umplute până la refuz cu sticle din plastic, sunt cocoțate pe niște rable de cărucioare trase de oameni prost îmbrăcați, murdari și bolnavi.
Colectarea deșeurilor din plastic e o nouă sursă de venit care aduce pâinea pe masă celor mai nevoiași dintre români. Sunt „Petmenii” Bucureștiului. I-am botezat astfel pentru că ei trăiesc datorită plasticului strâns de pe străzi. De la depărtare, seamănă cu niște dirijabile sau cu gogoșile viermilor de mătase.
Noaptea, unele au câte o lanternă chioară sau lampă cu gaz atârnate în spate, pentru atenționarea șoferilor. Zilnic, petmenii răscolesc tomberoanele, subsolurile blocurilor, merg în zonele cu restaurante și terase, caută în pubelele din parcuri. Plasticul a devenit pentru ei un ideal. Găsesc sticle pe stradă, au ce mânca. Nu găsesc, rabdă.
Visează PET-uri multe, sticle de bere la 3 litri, de apă plată, goale. Mediul înconjurător le este recunoscător, pentru că amărâții curăță străzile așa cum peștii-sanitari strâng murdăriile de pe fundul apei. Între ei și angajații salubrității e un război feroce. Dacă trec ăia înaintea lor, e jale. Nu mai lasă nimic. Noroc că lumea aruncă, tot aruncă…
Un „Petman” adevărat simte de la distanță mirosul plasticului și, într-o fracțiune de secundă, printr-o mișcare acrobatică de adevărat atlet, reușește să se arunce cu capul în jos într-un tomberon, lăsându-și, pentru siguranță, un singur picior afară. Apoi, el se extrage singur din tomberon, delicat, folosindu-și același membru.
Ziua de lucru a unui Petman, începe de cum se crapă zorile. Până la prânz, reușete să scoată dopurile câtorva sute de recipiente, pe care apoi le strivește și le balotează în plasa cât o cisternă. Urmează drumul către centrul de colectare. Pentru fiecare kilogram de material plastic, Petmenul încasează 90 de bani. E mult? E puțin? „Mie-mi ajunge, zice Gică, Petman de Militari. Îmi iau o pâine, ceva de băut, o conservă d-aci dă la magazin. Mă dăscurc. Matale n-ai ceva dă plastic pân mașină? Orice. Fă-ți pomană!
Gică e slab și zice că are TBC. Scuipă mereu și tușește. Un monstru nevăzut îi roade plămânii pe dinăuntru. Mâinile, prea mari, în comparație cu trupul pirpiriu, știu să adulmece ca niște câini plasticul pitit bine printre gunoaie.
Petman-Gică are în fiecare deget un nas de cățel care miroase de la o poștă PET-urile:
