de Răzvan Mateescu
Se spune că și în ziua de azi comuna Clejani, din județul Giurgiu, este apărată de spiritul unui maior sârb, mort în urmă cu mai bine de 127 de ani. Legendarul Mișa Anastasievici era un mare patriot și filantrop, născut în 1803, în Serbia. Din toată averea și-a păstrat doar o mică parte, restul împărțindu-l săracilor. Așa a luat ființă așezarea, cunoscută în vremurile noastre mai mult datorită celebrului taraf al haiducilor și mai puțin grație filantropului.
Trupul maiorul Mișa, neputrezit de 127 de ani
Chiar și după atâta amar de timp, întemeietorul localității este omagiat de localnici, care îi pun de sărbători flori la căpătâi. Aproape de intrare, vizitatorii pot coborî lângă racla în care se află trupul filantropul sârb. Acesta s-a păstrat foarte bine și nu a putrezit. Cum de s-a întâmplat fenomenul și de ce? Unii cred că e vorba de o tehnică specială de îmbălsămare, însă, cei mai mulți săteni sunt convinși că maiorul Mișa a devenit după moarte un „sfânt”, datorită faptelor bune pe care le-a făcut în timpul vieții. Se zice că, de dincolo de mormânt, maiorul le poate îndeplini dorințele celor ce se roagă în fața criptei sale. Adevărul este că săracii l-au iubit din inimă pe sârbul stabilit în Clejani la jumătatea secolului XIX, pentru că i-a ajutat foare mult. Omului i-a plăcut foarte mult zona și, atunci, a construit un conac identic cu cel pe care-l avea în satul natal. A mai ridicat 14 case pentru prieteni și apropiați, dar și două biserici: una în Clejani, pictată în 1865 de Tattarescu și alta în Brânceni. Între anii 1838 și 1848, în tinda bisericii din Clejani a funcționat o școală pentru copiii satului, cu clase și dormitoare, toate acestea făcute pe cheltuiala lui. Tinerii căsătoriți primeau în dar de la maior pământ, boi și bani. În 1864, Mișa înființează prima Școală de Arte și Meserii din România, din care au rămas doar niște ruine. „Noi am vrut să o reparăm, dar reprezentanții Ministerului Culturii ne-au explicat că este un monument istoric și că orice lucrare se face cu acordul lor.”, ne-a spus fostul primar, Marin Pârvan.
Fântâna miraculoasă a Cristinei
Pe drumul dintre satele comunei, „fântâna Cristinei” întâmpină călătorul însetat și obosit. E un alt gest de caritate semnat Mișa Anastasievici, în memoria soției lui. Sătenii spun că apa are proprietăți benefice. „Sute de oameni și-au găsit leac bând apa de aici, spune un localnic. E apa vieții, o adevărată comoară, vine de la un izvor descoperit chiar de Mișa. O femeie din comună, operată de rinichi, bea numai apă de aici și se simte bine, nu mai are dureri. Un moș de 80 de ani a băut toată viața lui apă din fântână și acum e mai vioi ca unul de 40 de ani. Are și gagică! E mai sănătos decât unul de la oraș, mai tânăr…” În zonă au apărut și căutătorii de comori, fascinați de povestea maiorului și crezând că a mai rămas ceva din averea sârbului, ascunsă prin apropierea fostului conac. Bătrânii spun că există un tunel între acesta și biserica din sat. De-a lungul timpului, oamenii au săpat răscolind pământul după aurul maiorului. N-au găsit nimic.
De sărbători geamul cavoului se limpezește
Când comuniștii au construit IAS-ul din sat și au dat de un stâlp de piatră ridicat de Mișa pe așezământul vechii biserici, au crezut că indică locul cu pricina. Așa că au intrat cu buldozerul în stâlp și au scormonit disperați. Degeaba însă. După ce boierul s-a stins din viață, la 27 ianuarie 1885, în vârstă de 82 de ani, corpul lui a fost îmbălsămat de doi medici austrieci, după o rețetă secretă. „Mumia” maiorului a fost băgată în cavoul închis ermetic. Pentru a-i îndepărta pe jefuitorii de morminte racla a fost zăvorâtă și preoții au așezat o grea afurisenie, un blestem de genul celor care îi apără pe străvechii faraoni. La sărbători, geamul cavoului se limpezește ca prin minune, astfel încât, vizitatorii îl pot vedea clar pe maiorul sârb, ce pare că doarme.
Pe 17 mai 2003, P.S Calinic Argatu, Episcop de Argeș și Muscel, PS Sebastian Ilfoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștiului, cu înalta binecuvântare a PF Părinte Patriarh Teoctist, au constatat oficial, împreună cu românii și sârbii adunați în preajma lor, că trupul lui Mișa Anastasievici nu a putrezit, iar Sfântul Sinod a primit propunerea de a cerceta canonic, cu atenție, viața marelui binefăcător și a trupului său neputrezit, pentru a-i găsi lui Mișa locul în Calendar.
