Blog Dana Fodor Mateescu

Amintirea Iuliei Hasdeu e vie încă, la Castelul din Câmpina

„Castelul Magului” din Câmpina este astăzi muzeu „ Castelul Magului” este denumirea pe care o poartă monumentul ridicat la Câmpina de Bogdan Petriceicu-Hasedu în memoria fiicei sale, Iulia. Templul Spiritist de la poalele Carpaților este muzeu acum, căutat atât de iubitorii de istorie și literatură

de Dana Mateescu · ·

Amintirea Iuliei Hasdeu e vie încă, la Castelul din Câmpina
Amintirea Iuliei Hasdeu e vie încă, la Castelul din Câmpina

„Castelul Magului” din Câmpina este astăzi muzeu

„Castelul Magului” este denumirea pe care o poartă monumentul ridicat la Câmpina de Bogdan Petriceicu-Hasedu în memoria fiicei sale, Iulia. Templul Spiritist de la poalele Carpaților este muzeu acum, căutat atât de iubitorii de istorie și literatură, dar și de cei pe care-i pasionează misterele. Circumstanțele construirii castelului nu sunt nici până azi dezlegate în totalitate.

O clădire stranie

Castelul a fost ridicat de cărturarul Bogdan Petriceicu Hasdeu în memoria fiicei sale, Iulia. A fost denumit Castelul Magului sau „Templul Spiritist de la poalele Carpaților”. Circumstanțele construirii acestui edificiu nu sunt dezlegate nici astăzi în totalitate. Elaborarea planurilor castelului a fost realizată după dicteu spiritist. Iulia i-ar fi transmis tatălui ei, de dincolo de moarte, indicațiile privitoare la realizarea construcției (deși nu avusese în timpul vieții cunoștințe în domeniu), dar și numele celor șapte reîncarnări ale ei: Agnodike (prima femeie din lume cunoscută ca medium), Aspazia (Hipatia soția lui Pericle), Beatrice (iubita lui Dante), Ioana D’ Arc, Elisabeta Tudor (o prințesă din dinastia Tudorilor), Charlotte Corday (asasina lui Marat, sufletul revoluției franceze) și Iulia Hasdeu, mama ei și soția lui Hasdeu. Monumentul are un aspect ce utilizează elemente arhitectonice cu trimiteri directe către epocile Evului Mediu. Predomină înfățișarea de fortăreață, de spațiu închis ezoteric. Intrarea principală este străjuită de două tronuri, mari jilțuri din piatră, așezate fiecare pe câte șapte lespezi ce simbolizează trecerea sufletului omenesc prin cele șapte etape cunoscute în credința populară sub denumirea de vămile văzduhului. Lângă cele două jilțuri de la intrare sunt sculptate săgețile care indică procesul reversibil al reîncarnării.

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=DibRx1kuzjU?rel=0&w=640&h=360]

Iulia, fetița genială

Povestea celor două Iulii din viața lui B.P. Hasdeu, soția și fiica, este unică și fascinantă. Istoric, folclorist, filolog și renumit scriitor, provenit dintr-o familie boierească de cărturari din Basarabia, Hasdeu se îndrăgostește, în 1865, de o ardeleancă foarte frumoasă, pe nume Iulia Faliciu. A fost prima “Iulie” din viața lui. La puțin timp se și căsătorește cu ea. În 1869, pe 14 noiembrie, se naște fiica lor, care va fi botezată, tot Iulia. Fericirea lui Hasdeu era fără margini.

Alături de femeia vieții lui și de micuța Iulia se simțea în al nouălea cer. Copila era inteligentă, ca toți din vița Hasdeu. Un geniu în miniatură. Încă de la doi ani și jumătate, Iulia recunoștea literele alfabetului român și memora poezii. La patru ani înțelegea germana și povestea, cu multă fantezie, basmele auzite de la străbunica din partea tatălui. Când a împlinit șase ani, Iulia parcursese deja manualele școlare ale cursului primar. Fetița a început să scrie povești pentru copii și versuri, pe teme istorice, chiar înainte de a împlini șapte ani. La opt ani neîmpliniți, eleva Hasdeu a trecut, cumulate, examenele pentru cele patru clase.

Ar fi devenit prima femeie doctor în litere a Facultății din Paris

Iulia a studiat în particular germana, franceza și engleza, a luat lecții de pian, canto și de desen. Personalități de seamă ale sfârșitului de veac au prezentat-o ca fiind o tânără extraordinară, cu o imaginație vie și fecundă, cu un suflet frumos și atât de sincer. Școala gimnazială a facut-o la Liceul Sf. Sava din București, paralel cu susținerea examenelor la Conservator. În 1881 Iulia pleacă la studii în Paris, însoțită de mama ei. Este admisă în clasa a treia la Colegiul Sevigne din Paris. În iulie 1886 își va lua bacalaureatul în litere la Sorbona. În același timp, frecventa cursurile la “Ecole des Hautes Etudes”. Fiind tot la Paris tânăra a început să ia lecții de greacă și de latină. În anul 1886, ca studentă la Sorbona, Iulia Hasdeu a frecventat și seminarul de pedagogie. Totodată, era înscrisă și la licența în litere și filozofie. La 20 de ani ar fi devenit prima femeie doctor în litere a Facultății din Paris, dacă nu ar fi fost răpusă de tuberculoză. În toamna lui 1888, pe 29 septembrie, cu puțin timp înainte de a împlini 19 ani, Iulia moare, în camera ei. Pentru tatăl ei această lovitură a însemnat o cădere în noapte. Îl zguduie profund sufletește și intră într-o fază de declin.

Spiritul Iuliei a transmis planurile Castelului?

În memoria ei, Hasdeu a construit la Câmpina un castel ciudat, care reprezintă un veritabil templu al viitorului și un simbol al ecumenismului religios. Se spune că planurile de construcție ale acestui monument au fost transmise chiar de Iulia, în timpul unei ședințe de spiritism. Aceste preocupări, bizare pentru unii, rămăseseră singurul leac pentru suferința sărmanului tată care numai astfel își mai putea „auzi” fiica.

Iisus veghează castelul Iuliei. El se află în corpul central numit Biserica

Hasdeu își continuă la Câmpina, dezechilibrat, practicile spiritiste, încercând cu disperare să comunice cu fiica pierdută. Era pesimist și singuratic, trăind în straniul castel, ca o pasăre de noapte. Credea că spiritul Juliei era cel care îl sugestiona în toate. Cărturarul a scris, la data de 16 octombrie, 1890, pe fila unui manuscris spiritist: „…în fiecare unitate există o trinitate”, fiind convins că spiritul Iuliei i-a „comandat” să ducă în cavoul de la cimitirul Bellu trei busturi: al lui Iisus Hristos, al lui Shakespeare și al lui Victor Hugo, toate formând trinitatea. Tot din arhiva spiritistă putem afla că la 12 aprilie, 1891, medium fiind Th. Speranția, savantul a primit propunerea de a așeza, de-o parte și de alta a scării, undeva la intrarea în cavou, două oglinzi. „Pentru a avea infinitul”, i-ar fi spus Iulia… B. P. Hasdeu face întocmai, apoi îi comandă artistului G. D. Mirea să picteze câte un înger, al cărui chip să se răsfrângă în oglinda cealaltă, producând astfel o impresie deosebită.

În 1902, altă tragedie avea să-l lovească pe Hasdeu: îi moare și soția. Rămas acum fără “cele două Iulii”, luminile lui, scriitorul e pe deplin pierdut. Nimic nu-l mai face să-și continue viața sau operele. Își cheamă moartea în fiece clipă. În 1907 se stinge și el din viață. Este înmormântat în București, între cele doua Iulii, soția și fiica. Monumentul funerar al fetei din cimitirul bucureștean „Bellu”, alături de castelul de la Câmpina, sunt unicele temple spiritiste din lume.

Povești bizare la castel

Masa de spiritism a lui Hasdeu

De-a lungul timpului, în acest edificiu au avut loc tot felul de fenomene aparent inexplicabile. Conform legendelor locale, o întâmplare ciudată s-a petrecut în 1936, când trei tineri plecați în drumeție au venit să viziteze castelul. Unul dintre ei, Mircea, un tip foarte glumeț de fel, a vrut să se distreze punând un basc Hristului și să se fotografieze cu el, luându-l amical de gât. Tânărul era fiul unui mare industriaș, patron la întreprinderea petrolieră „Astra Română”. După câteva zile, mergând să-și viziteze tatăl la fabrică, Mircea a tras, din curiozitate, de mânerul unei uși metalice. Nu știa că nu avea voie să umble acolo. Înăuntru era acid sulfuric pentru spălatul pieselor, acid care s-a revărsat peste el. Doar fața și mâna dreaptă i-au rămas neatinse. A murit în chinuri groaznice, mai târziu. Unul dintre prietenii cu care fusese Mircea în excursie, Petre Goția a primit la câteva zile de la tragica întâmplare o telegramă în care era anunțat că amicul său nu mai e printre cei vii. A crezut că este o glumă, cum mai fac tinerii între ei. Totuși, când s-a dus acasă la Mircea, acesta era gata de înmormântare.

După ani de zile l-a visat. Se făcea că Mircea plângea și se căia amarnic pentru greșelile făcute în timpul vieții și pentru că batjocorise imaginea Mântuitorului. El îl ruga pe prietenul lui să-i aprindă o lumânare

În 1957, castelul a fost transformat în cazarmă militară. Pus de superiori, un soldat a încercat să scoată din clădire statueta Hristului. Deși acesta pare a fi cel mai ușor exponat din muzeu, n-a putut fi clintit. În cele din urmă, a fost lăsat la locul lui, unde se află și astăzi.

Descurajare – Iulia Hasdeu

“Cu ce naturii i-am greșit

n-am să dezleg

Pedeapsa ei n-am deslușit

Și n-o-nțeleg.”

Iulia vorbește de dincolo de moarte?

„…În capul cărții mele se citește: Sic cogito <<Așa cuget eu>>. Acest titlu, care se pare tot ce poate fi mai personal, e bine – nici el nu este al meu, nu vine de la mine, nu s-a zămislit în creierul meu, nu; acest titlu mi-a fost de-a dreptul sugerat spiritualicește și – ceva mai mult: fără nici un amestec al persoanei mele, el mi-a fost sugerat anume cu ajutorul mânei unui alt medium.

În ședința din 22 martie, eu primii prin Speranția, scriind automaticește în stare cataleptică, o lungă comunicațiune în care fie-mea vorbește, între altele, despre studiile mele asupra Spiritismului: <<Tonul lor trebuie să fie impunător și convins, un fel de Sic cogito, adecă: cine poate să se convingă, cu atât mai bine pentru el, cine nu – cu atât mai rău. Se înțelege că aceasta nu te scutește de datoria de a scrie cu toată claritatea putincioasă…>>; apoi mai la vale adaugă: <<Cât privește pe al tău Sic cogito să știi că el va fi cuvântul final și, totodată, titlul operei întregi>>. Așadară, mă întreb încă o dată: sunt eu oare autorul acestei cărți, după ce nu este al meu nici măcar Sic cogito?” (Sic cogito, B. P. Hasdeu – Epilog)

Autor Răzvan Mateescu

DistribuieFacebookXWhatsApp

Articole înrudite

Comentarii

Nu există comentarii la acest articol.