Am revenit în cetatea Singidavei, după douăzeci de ani, însoțită de Zina, devenită în urma construirii, cu ajutorul tatălui meu care mi-a trimis daoi instruiți în arta edificării de cetăți durabile, a Templului dedicat Unuia-Atotputernic Zeu al nostru: Zamolxis, una din preotesele aspirante la statutul de Mare-Preoteasă și de fiica mea, Dochiana, care părăsea pentru întâia dată sanctuarul lui Or-Nika…
Neasemuitul și tata au ajuns înaintea mea. Mă uitam la fratele meu și nu-mi venea să cred. Era același și totuși altfel. Lăsase în urmă copilăria devenind bărbat în toată firea și puterea cuvântului pregătit să devină rege peste regii Traciei și să întemeieze Dacia Mare, Dacia Sacră, Dacia Nemuririi…
Și el mă privea și cu alți ochi, nu doar cu ochii fratelui mai mic care o diviniza în copilărie pe sora mai mare și ceva mai înțeleaptă, ci și ca pe egala lui. Avea să îmi confirme intuiția zicându-mi sigur pe sine:
– România, surioara mea, dragă. Iată că ne întâlnim după atâta timp. Deși am fost de multe ori în sanctuarul lui Or-Nika și am văzut-o pe nepoțica mea, nouă nu ne-a fost menit să ne întâlnim. Niciodată nu erai de găsit și e de înțeles. Opera realizată de tine e măreață e similară celei pe care o voi construi eu alături de Deceneu pe calea armelor, a diplomației și a credinței. Tu ai reușit ca în numai douăzeci de ani să edifici centrul spiritual prin care Dacia va deveni sacră. Ai înălțat trei sanctuare în care ai strâns toată floarea femeilor noastre și le-ai dat cunoaștere prin credința ta nestrămutată, că numai prin spirit putem deveni o forță. Preotesele tale vor fi alături de noi în fiece bătălie pe care o vom avea de purtat și și prin rugile și credința lor în noi, în forța noastră, vom ieși învingători ce ne va aduce izbânda va fi nu doar spiritul războinic al Marelui Lup – ce se regăsește în stindardul nostru ci și spiritul protector și diriguitor al Nemaipomenitului Bour cea mai masivă și agresivă specie pe care voi ați îmblânzit-o și care acum trăiește în preajma sanctuarului lui Or-Nika și a templelor lui Zamolxis, al lui Bendis și al Hestiei – ce ne va zâmbi și ne va călăuzi de pe anatema încrustată pe fiecare scut.
Când vom privi capul de bour, vom activa spiritul vostru aprig în statornicia și credința lui și vom fi de neînvins iar după ce voi deveni rege peste regii Traciei și voi întemeia Dacia Sacră capul de bour se va regăsi în sigiliul meu, ca simbol al puterii noastre, putere ce stă în spiritul reunit al Marelui Lup și al Nemaipomenitului Bour, Spiritul Bărbatului-Lup și al Femeii-Bour – în vreme ce-mi vorbea l-am văzut că dă să îngenuncheze în fața mea. Încerc să îl opresc, zicându-i:
– Cum, tu , cel „Cum a fost și nu mai este” pleci capul în fața mea?
– Da, va fi pentru prima și ultima oară când îl voi pleca, în fața cuiva. Datorez plecăciunea conștiinței mele, conștiinței celui care sunt și îl plec în fața credinței și statorniciei tale, îl plec în fața spiritului tău, al spiritului Daciei Sacre, căci tu, ești lumina mea și a lui Deceneu, precum orice femeie dacă e lumina bărbatului său. Dă-mi binecuvântarea ta surioară și voi fi preafericit!
Sunt fără cuvinte. Îi dau binecuvântarea, iar el adaugă:
– Văd că ai adus-o și pe Zina! Mă bucur nespus… se uită către ea și îi grăiește:
– Ce femeie minunată ai devenit! Ești ca o zeie și tare mult aș vrea să fii zeia mea și-și îndreaptă, din nou, privirea către mine spunându-mi:
-Știu, soră dragă, că ai vrea să devină Mare Preoteasă în Templul lui Zamolxis, dar Zina are altă menire, cea de a-mi fi alături la bine și la greu. O știu de mult, de când ne-am întâlnit, și o cunoști și tu și ea prea bine. Ei i-am spus, înainte de a pleca în cetatea Arghedavei, că o iubesc, că știu că îmi împărtășește sentimentele și că aș vrea să devină soția mea. A acceptat atunci, și știu că acum vrea, doar că îi e teamă să nu te supere dacă m-ar alege pe mine și ți-ar spune că nu ar mai putea fi Mare Preoteasă… – avea dreptate știam, dar ce nu își imagina el, dar mai ales că nu aveam să mă opun deloc iubirii lor. Eram deplin conștientă că numai alături de Zina, Burebista avea să fie complet și să își poată desăvârși opera, așa că uitându-mă în ochii lor, le zic:
– Vezi, tu, Nemaipomenitule, și tu Zina, eu aveam cunoașterea că vă veți uni destinele de dinainte de a o lua pe ea în templu și a o pregăti să devină Mare Preoteasă, dar am vrut să dețină știința de taină a preoteselor aspirante la devenire, întrucât rolul unei Mari Preotese e cel de a păstori comunitatea și, în calitate de soție a ta, ceea ce am învățat-o o va ajuta să fie o bună păstoriță a familiei, pe care o veți întemeia, dar și a împărăției pe care o vei stăpâni. Ea va avea grijă ca atunci când vei fi tentat să dai frâu liber firii tale năvalnice, să te tempereze, și să te îndrume către găsirea căii de mijloc deci, aveți binecuvântarea mea. Cu siguranță v-o va da și Deceneu. E voia zeului, a lui, dar mai ales a voastră, și ea trebuie să se împlinească. O privesc pe Zina. E tulburată, dar îi citesc fericirea în priviri.
