Comunismul Interviu cu tata. Autor: Florian Enea F: Comunismul a fost o lungă noapte rece care a întors Romania din drumul liberal si un parcurs unic, European, către Rusia, catre minciuna, coruptie si frica. A fost, in esenta, o mare domnie a oamenilor needucati si sfarsitul unei generatii importan
F: Comunismul a fost o lungă noapte rece care a întors România din drumul liberal și un parcurs unic, European, către Rusia, catre minciuna, coruptie și frica. A fost, in esenta, o mare domnie a oamenilor needucati și sfarsitul unei generatii importante de intelectuali români care au fost anihilati sau indepartati.
Perioada interbelica, de dinaintea comunistilor, nu era nicidecum un exemplu de democrație sau de bunăstare.
Democratia noastra a fost mereu originala, de exemplu în loc ca parlamentul ales de popor să decidă guvernul, guvernul decidea parlamentul, așa trasnaie…
T: Cine a fost Ceausescu?
F: Ceausescu reusise performanta ca, până la varsta de 27 de ani sa petreaca sapte ani in inchisoare. Omul era complet agramat, educatia lui se reducea la patru clase primare.
Nu știu ce nivel de pregatire avea nici dupa cele patru clase, tinand cont ca noua ni se spunea, ca o lauda, ca era sarac, nu avusese carti și mergea pe jos la scoala.
Ma indoiesc ca omul ala a citit o singura carte in toata viata lui, sunt sigur ca nu a fost in stare sa isi citeasca nici propriul “Omagiu”, o imensa gogoasa propapandistica care facea un mare om de stat dintr-un om mic.
S: Cum vorbea Ceausescu?
F: Ca un om needucat, in scrierile din tinerete sunt destul de multe cuvinte scrise anapoda, așa cum este verbul „a eși” în loc de „a ieși”, „mam” în loc de „m-am” sau „”neam” în loc de „ne-am”. Există propoziții și cu patru greșeli gramaticale. In mod surprinzator, avea un scris destul de ingrijit.
„Dragi tovarăși și pretini“ e un etalon al nostalgicilor regimului care a decapitat intelectualitatea pentru a o înlocui cu politruci și scursuri de la sate.
T: Cum era scoala pe vremea aceea?
F: Scoala, ca și acum, era mai mult despre oameni și mai putin despre vremuri, am avut oameni care mi-au schimbat viata și mi-au deschis capul, oameni care vorbeau deschis și ne pregateau pentru viata și am avut profesori care erau indoctrinati, propagandisti activi, de la care nu am invatat nimic, nimic bun.
Unul dintre ei ne povestea ca ii lipsesc trei degete pentru că au aruncat nemtii din avion pixuri capcana și el a deschis unul, fiind o victima a nazismului, am aflat mai tarziu ca se imbatase și i-au mancat porcii degetele.
S: Cati ani aveai la revolutie?
F: Aveam 17 ani impliniti, in aprilie 1990 am implinit 18 ani. Din fericire, am fost prima generatie neafectata de partidul comunist, ce pateam noi cu organizatiile de tineret nu era prea spectaculos, dar vedeam la cei mai mari care erau studenti sau anjagati ca partidul incepea sa isi arate coltii mai tarziu.
T: Ai fost la revolutie?
F: Da, am fost la revolutie, am fost in Ploiesti, am iesit pe la ora 10:30, pe 22, cand am aflat ca se strange lumea, deja era o atmosfera foarte tensionata, fuseseram anuntati ca nu avem voie sa mergem pe strada in grupuri mai mari de cinci persoane și ca fabricile mari isi incuiasera portile ca să nu poata iesi muncitorii.
Era o vreme superba, numai buna pentru o revolutie, eram toti infierbantati, după ce ascultaseram la Europa Libera ce se intampla la Timisoara.
A fost ciudat sa avem in fata soldatii cu armele incarcate dar eram tineri, nu ne era frica și speranta ca scapam de comunism era dincolo de frica. Nu s-a tras in Ploiesti, la un moment dat s-a aflat ca Ceausescu a fugit, soldatii s-au retras și noi am dat buzna in primarie.
S: Ce era Europa Libera?
F: Revolutia nu ar fi existat fara Europa Libera, era singurul post de radio occidental, pe frecvente AM, la care puteam asculta stiri politice reale, dar și emisiuni culturale cum ar fi “Povestea Vorbei”, “Teze și antiteze la Paris” sau “Metronomul” muzical. A fost cu siguranta un post anticomunist care spunea lucrurilor pe nume intr-un mod corect, profesional și civilizat.
Pentru mine era singura sursa de informatie, il ascultam pe ascuns, fara sa știe nici macar parintii mei, in casti, și aveam grija sa mut selectorul mecanic de frecventa dupa ce ascultam, ca să nu plece vreodata, din greseala pe postul care era interzis, probabil parintii mei puteau merge la inchisoare daca se afla. A fost considerat „cel mai important fenomen mediatic românesc din perioada comunistă“.
S: Cum va distrati?
F: Au fost vremuri interesante in sensul acesta. Nu aveam telefoane mobile, telefoanele voastre ar face o gluma și ar spune ca stramosii lor aveau coada… Da, aveam doar telefone fixe, cu un disc mare, la care formai numarul dorit dupa ce auzeai un ton, un sunet continuu.
Din cand in cand, la cinema apareau filme bune, eram in clasa a treia cand a aparut Star Wars, probabil am fost de cateva zeci de ori…
Cam toata lumea cu un minim de pretentii avea acasa un pickup in anii ‘80, discurile de vinil se gaseau foarte greu și, pentru că le tot plimbam intre noi, deveneau foarte uzate in timp și se auzeau tot felul de pacanituri iar acul sarea din cand in cand cate un vers.
Apoi au aparut magnetofoanele, care au fost un salt urias inainte pentru că, spre deosebire de vinil, puteam sa inregistram muzica și sa o transferam de pe viniluri pe banda.
Dupa magnetofoane au aparut casetofoanele care, desi nu se auzeau la fel de bine, aveau avantajul ca suportul muzical, casetele, erau foarte mici și le schimbam intre noi foarte usor.
Petrecerile noastre erau, de regula, ceaiuri, la cate unul dintre noi acasa, unde ascultam muzica nu prea tare și ne bucuram sa fim împreună. Cu parintii cu ochiul pe noi…
T: Filme nu vedeati?
F: La inceput doar la cinema, erau din cand in cand filme bune, rar. In anii 80 a aparut o noua distractie, aparatele video VHS, și, pentru că eram fericitul posesor al unei matusi in America, am primit prin posta in 1985 in aparat video Toshiba, cu recorder și telecomanda, pe vremea aia nu avea nimic telecomanda, telecomanda eram noi, copiii, “du-te și da mai tare”, de exemplu.
Cam toate filmele pe care le vedeam erau traduse cu voce peste film de catre o singura traducatoare, Irina Nistor, care a tradus, in mod evident ilegal, peste trei mii de filme și ne-a facut viata mai usoara tuturor.
Generatia mea a invatat engleza de pe “video”, împreună cu Irina Nistor. Pentru noi, Chuck Norris, Stallone, ori Schwarzenegger deopotrivă, erau… o singură femeie!
Nu am înțeles, nici dupa ce am vazut documentarul despre Irina Nistor cum a reusit acest domn Teodor Zamfir, chiar cu pile la nivel inalt sa aduca in România comunista atat de multe filme. Bravo lui!
S: Seriale nu erau?
F: Nu prea, in seara zilei de 25 August 1979 (unii spun 23, dar am verificat și 25 a fost sambata) TVR a inceput sa difuzeze serialul Dallas, spre surprinderea tuturor. A fost unul din cele mai celebre seriale vazute in România, dar și in lume una din primele telenovele. Au fost 357 de episoade urmarite de romani cu frenezie.
Intr-un mod bizar, dictatorul Creausescu a permis achizitia serialului pentru că voia sa arate poporului sau relele capitalismului, evident efectul a fost fix invers, romanii au constientizat ca nivelul lor de trai este mult inferior celor din Occident.
Pe langa ce vedeam la TVR, unde programul dura mai putin de trei ore pe zi și incepea și se termina cu un Telejurnal, in care erau laudati comunistii. Blocurile erau pline de antene cu care prindeam bulgarii, rusii sau ungurii, in functie de unde erai prin tara.
Toti aveau mai multe filme comparativ cu noi, imi amintesc de un serial unguresc vazut la bulgari, Linda, unde o eleva de liceu care voia sa devina politista rezolva cazuri și iesea din situatii dificile folosind cunostintele ei de arte martiale.
T: Cum va gaseati fara telefoane mobile?
F: Ne dadeam intalniri in oras, la niste obiective fixe și la ore fixe, de exemplu, ne vedem “la fantani, la ora 14”. In general eram foarte punctuali, se accepta ca cineva sa intarzie maxim un sfert de ora, așa numitul “sfert academic”.
Sfertul academic la romani este folosit in sens invers, daca discipolii lui Platon veneau cu un sfert de ora mai devreme pentru a se pregati sa il asculte pe intelept, la noi el face referire la intarziera maxim acceptabila de la o întâlnire.
S: Ce mancati pe vremea aia?
F: In anii 70 lucrurile erau mai relaxate, incepand cu 1981, s-a terminat traiul decent și a inceput perioada cea mai grea in România. In magazine gaseai cap de peste cu coloana vertebrala, fara carne, gheare de pui și renumitii ”adidasi” de porc, picioare de porc. Se gaseau in schimb mii de conserve de legume cu un gust…
O delicatesa omniprezenta erau crevetii vietnamezi, niste chestii care nu cred ca aveau legatura cu crevetii dar, odata prajiti, se faceau ca niste cipsuri de cartofi. Dar de unde ulei sa ii prajesti?
Spre sfarsit, totul era distribuit pe cartela, la cozi infernale, cantitatile de hrana fiind ridicole.
Ratia “stiintifica” insemna o jumatate de paine pe zi, un litru de ulei și un kilogram de zahar pe luna. ”Programul de alimentație științifică a populației” din 1984 reglementa ca romanii, anual, au dreptul, la 39 de kilograme de carne, 78 de litri de lapte și 166 de kilograme de legume. Uleiul și zahărul se dădeau o dată pe lună, rația fiind de un kilogram.
Ziua în care ”se băga” carne la Alimentară era ziua în care se formau cozi kilometrice la fiecare magazin. Puii se vindeau câte doi slabi și mititei la o pungă, motiv pentru care românii au botezat produsul ”Frații Petreuș”, după un celebru cuplu de cântăreți de muzică populară. Toata lumea era slaba, mai ales de foame…
In esenta toata lumea avea niste rude la tara de la care caram carne de porc, oua, gaini, malai, lapte, branza și multe legume vara.
T: Ce masini conduceati?
F: Cam toata lumea avea Dacia 1300. Un Renault 12, fabricat in România. Primele masini, prin anii 70, la inceput, aveau multe piese frantuzesti, ceea ce le facea mai fiabile, pe masura ce au fost produse local piesele, masinile au inceput sa fie din ce in ce mai proaste.
La un moment dat, fiecare sofer avea in portbagaj un adevarat arsenal de piese de schimb și scule pentru a putea repara masina oriunde, atat de des se stricau.
Pentru că nu se gasea benzina, puteai cumpara doar 20 de litri de benzina pe luna, lumea nu mergea foarte des cu masina, cozile la PECO erau imense. Se circula duminica in functie de numarul masinii, noi aveam 2 PH 830 și aveam voie sa circulam doar in duminicile pare. In ultimii ani era interzisa circulatia cand ningea, oricat de putin.
Aveam GPL și rezervor dublu ca să putem circula prin tara in concediu. Pompele de benzina din tara nu iti vindeau benzina daca erai din alt judet doar cu mici exceptii, de exemplu pe drumul spre mare.
T: Ce te speria cel mai tare?
F: Dupa ce a fost in Coreea de Nord, Ceausescu a intrat intr-o perioada in care cultul personalitati a devenit absolut sinistru, ne chinuiau pe stadioane la defilari, am stat trei saptamani intr-o tabara PTAP (pregatirea tineretului pentru apararea patriei) in care faceam mars de zeci de kilometri pe zi, cu pusca in mana și fanfara data la maxim toate astea ca să defilam pe stadion de 23 August.
23 August era atunci ziua nationala a României și era definita drept: ”Revoluția de Eliberare Socială și Națională, Antifascistă și Antiimperialistă”, suna…
La TV se spuneau numai poezii despre Ceausescu.
Cel mai tare m-a speriat perspectiva viitorului in blocuri de locuinte fara bucatarii, cu cantine de cartier. Cei care ati fost la Mall Vitan, cladirea principala, cea cu cupola mare, trebuie sa aflati ca e o cladire care era in constructie in 1989 și urma sa devina o astfel de cantina, noi o numeam “Circul Foamei”. Cladiri similare au fost construite și in spatele magazinului Unirea sau la Tineretului, unde e o facultate acum.
Anii de sfarsit au fost cei mai grei, apa calda avea program de maxim doua ore pe zi, apa rece se intrerupea sistematic, curentul se oprea din ce in ce mai des, rareori aveam curent dupa ora 22, caldura era ceva rar, uneori aveam 10 grade in casa iar comunistii ne sfatuiau sa mai luam o haina pe noi.
Devenise insuportabil.
T: Ce iti mai amintesti?
F: Multe greseli și minciuni care au ramas in manualele de istorie, unele până astazi. Una dintre marile minciuni din manualele de istorie comuniste a fost rolul domnitorilor din Moldova și Țara Românească, despre care se spune ca au aparat Europa de turci.
Adevarul e ca turcii au ajuns oriunde au vrut sa ajunga, nu am castigat niciodată un razboi impotriva lor, doar mici batalii care nu au schimbat in nici un fel cursul istoriei.
De multe ori romanii au luptat alaturi de turci, de exemplu Ștefan cel Mare atacă Muntenia și asaltează cetatea Chilia, luptând de partea otomană.
Marele regat al lui Burebista care se intindea până in Slovacia a ramas un mare fapt nedemonstrat istoric, se dorea doar sa ni se induca ca suntem aici de doua mii de ani și ca a existat un popor daco-roman, nu mai multe populatii latinofone, cum a fost in realitate.
F: așa a fost…
Singur lucru cu care indulceam amareala comunismului a fost simtul umorului și, mai ales, bancurile cu Bula.
Era obligatoriu ca, in fecare clasa din scoala, sa fie prezent un portret al tovarasului, și, la un moment dat, toate fotografiile erau din semi-profil și i se vedea doar o ureche, motiv pentru care glumeam spunand ca este intr-o ureche (adica ticnit, nebun). Dupa ce s-a aflat, securitatea a considerat improprii acele tablouri și le-a schimbat pe toate.
Era interzis sa folosesti cuvantul Domnule, reuseam sistematic sa imi agit profesorii numindu-i Doamna sau Domnule, in loc de Tovarasa sau Tovarase.
După ce într-un ziar cuvântul „învățăminte” a fost despărțit în silabe, și a continuat pe noua coloană cu formularea „minte, tovarășul Nicolae Ceaușescu…” cenzura a impus interzicerea despărțirii unor cuvinte în silabe la capetele de rând care ar fi putut produce interpretări tendențioase la adresa „tovarășului” sau „tovarășei”.
Numele Nicolae Ceaușescu și Elena Ceaușescu nu se despărțeau niciodată în silabe la cap de rând.
Ceausescu era mic de statura (1,65m), producatorii trebuiau sa caute cadre in care nu parea scund iar pe Elena Ceausescu nu aveau voie sa o pozeze din profil pentru că avea nasul mare.
F: Bula ne-a salvat
După discuția cu Prunariu, primul român trimis în Spatiu, Ceaușescu o ia nedumerit deoparte pe Leana:
– Ascultă, Lenuțo, Prunaru zicea că a avut unele probleme din cauza legii gravitației. Nu ții tu minte când am dat eu legea asta?
– Ce mă-ntrebi pe mine, Nicule, eu sunt cu știința, tu ești cu legile!
Un reporter occidental îl întrebă pe Ceaușescu, prin 1989:
– Am auzit că în România e frig în case. Așa e?
– Da, dar n-a murit nimeni din cauza asta.
– Dar am auzit că nu e nici mâncare?
– Da, dar n-a murit nimeni de foame.
– Și am mai auzit că trebuie să te bați ca să prinzi un loc în autobuz ca să te-ntorci acasă de la serviciu?
– Da, dar nici din asta n-a murit nimeni.
– Atunci, domnule președinte, de ce nu încercați cu cianură?
La școală, Bulă vine cu hainele necălcate.
– Mama ta nu-ți poate călca hainele? Să vii îngrijit îmbrăcat pecum colegii tăi, Bulă!, îl mustra profesoara.
– Ba da. Poate. Dar bagă televizorul în priză și-l vede pe Ceaușescu. Bagă radioul în priză și-l aude pe Ceaușescu. Atunci, cum să nu-i fie frică să mai bage în priză și fierul de călcat?
Era pe timpul Odiosului. In piata Matache Macelarul, o batrana cu cateva ciolane intr-o punga, pe care reusise sa le cumpere dupa lungi ore de stat la coada, isi facea cruce zicand:
– Multumesc Doamne ca am reusit sa cumpar ciolanele astea!
– Nu se zice așa, matusa! – o corecta un “baiat cu ochii albastri”
