Autor Cătălina Lupu
În Crăciunurile comuniste nu venea MC (Moș Crăciun), venea Moș Gerilă. Nu știai de nașterea pruncului sfânt. Nu ascultai colinde. Pe la țară se mai pleca cu uratul. În București, nu am fost niciodată și nici nu veneau colindători la ușă.
Crăciun cu miros și gust de: portocale, banane, ciocolată chinezească și bomboane cubaneze. Asta, în caz că găseai. Și stăteau pe la cozi. Bomboanele cubanezenerau niște dropsuri colorate: verzi, galbene, roz și portocalii. Gustul lor era de: mentă, lămâie, cireșe și portocale. Erau ambalate individual, în celofan transparent și se cumpărau vrac, la kilogram.
Cozile pentru ele erau epice. Nu știu dacă veneau din Cuba, știu doar că mi-au marcat copilăria.
Moș Gerilă era un simulacru de moș roșu, avea mantie lungă și barbă din vată, câteodată avea și mască (dacă-l vedeau susținătorii lui Trump, îl luau cu ei la Casa Albă!).
Ca să aibă pentru noi, copiii, ce să ne pună pe masă de sărbătorile de iarnă, părinții cumpărau banane și portocale din timp. Bananele verzi se coceau în ziare, puse pe sus, pe șifoniere sau dulapuri mai înalte. Zilnic erau verificate, întoarse, pentru a se coace uniform.
Câți din voi, generația mea ați încercat bananele verzi? Gustul ăla de gură – pungă nu ai cum să-l uiți. Nerăbdarea noastră era atât de mare, încât părea că uitam de la an, la an de el.
Portocalele stăteau pe balcon, la rece, în lădițe acoperite-n pături. Gustul de portocală rece… și mirosul de coajă de portocală ce era tăiată „floricică” de mama.
Îmi trezesc amintintiri… pe care Andrei, fiul meu, nu vreau să le aibă peste ani, sau nepoții mei ce vor să vină, cândva.
