De ce l-au băgat comuniștii în pușcărie pe arhitectul care a construit hotelul Belona din Eforie-Nord?

De ce l-au băgat comuniștii în pușcărie pe arhitectul care a construit hotelul Belona din Eforie-Nord?

Mă uitam pe Facebook și, pentru că am o atracție sinceră (și subiectivă) față de stațiunea Eforie Nord, mi s-au oprit ochii pe o fotografie postată pe un grup.

„Pe vremea lui Ceaușescu nu aveam șezlonguri și mâncam pe ciarciaf

În poza, de prin anii 70, trona ca un rege Hotelul Belona. Am pus o inimă și am vrut să „scrollez” mai departe. Însă mi-au sărit în ochi unele comentarii gen: „Dacă nu era Ceaușescu, nu mai aveam noi litoral cu hoteluri”… „Pe vremea lui Ceaușescu s-a construit Belona. Ceaușescu e un erou, să i se facă statuie… Pe vremea lui Ceaușescu nu aveam șezlonguri și mâncam pe ciarciaf (sic!). Ce hotel frumos au construit comuniștii!… Acum nu mai construiește nimeni nimic. Numai porcării…. etc.”
La început am crezut că e vreun robot, vreun troll, un provocator pus special să…
Dar nu! Am scris și eu un comentariu, dar nu l-am mai găsit. L-or fi șters.Am spus că Belona a fost construit de arhitectul G.M. Cantacuzino în anii 30.

Nu m-am lăsat, am căutat, din nou, grupul și am repus comentariul. Atâta mi-a trebuit! 🙂

Am primit mesaje cu insulte, c-așa-i „patriotul” nostru: aprig și „educat”.
M-am uitat la pozele conturilor „patriote” și iubitoare de cizmari. Erau persoane reale, trecute de 50 de ani, majoritatea pensionari, cu familii, copii, nepoți. M-am îngrozit!

Indivizi care dondăne aceeași inepție, ca o mantră absurdă: „Era mai bine pe vremea lui Ceaușescu. Ne-a dat case și servici. Ne-a plătit datoriile...”
Indivizi care pun gifuri în loc de comentarii, unii dintre ei de-a dreptul analfabeți („Ăăă, ce școală se făcea pe vremea noastră! Nu ca acum!”- dar ei abia reușesc să scrie patru cuvinte corect în limba română!), indivizi care nu au realizat că, dacă Ceaușescu mai era în funcție, acum, nu aveau curent la anumite ore, apă caldă, ar fi stat la coadă la hârtie igienică, vată, ulei, carne și pâine… și nici peste hotare, unde umblă ei în vacanțe, nu s-ar fi dus.

Indivizi care ar fi putut să dea căutare pe google, să vadă cine a construit hotelul Belona din Eforie-Nord. Dar cititul doare, știu. Doare și adoarme tun.
(DFM)

Hotelul a fost construit între anii 1934-1940

Hotelul Belona, din stațiunea Eforie Nord, este un imobil splendid, construit în anii 30 ai secolului trecut, la circa 20 de metri de plajă. A fost ridicat după planurile marelui arhitect George Matei Cantacuzino și reprezintă una dintre cele mai frumoase clădiri din stațiunea Eforie-Nord.
Belona a fost construit între anii 1934-1940, are o arhitectură modernă având la bază principii clasice de compoziție și volumetrie, ce pot fi regăsite și la Hotelul Rex din Mamaia ridicat tot în intervalul acelorași ani, dar și alte clădiri din București sau Brașov.G. M. Cantacuzino se folosește frecvent de forme metaforice pentru a da semnificație spațiului construit. Hotelul Belona seamănă cu un vapor care încalecă valurile. Simbolizează evoluția și forța omului asupra mării.
În zona hotelului a fost amenajată și gara Belona, capul de linie pentru autobuze ce făceau curse între Constanța și Eforie -Nord, dar și o stație de taxi. Din nefericire, în 1960, pe vremea dragilor de comuniști, gara a fost demolată. Nu mai era bună! (n.m.)
Stațiunea Eforie a fost înființată în anul 1894 și era un fost cătun al comunei Techirghiol care s-a transformat în stațiune balneară după 1920. A devenit comună urbană independentă la 1 noiembrie 1933, prin desprinderea ei de Techirghiol, sub denumirea de „Eforia – stațiune balneo-climaterică”.

Cine a fost George Matei Cantacuzino?

S-a născut la 23 mai 1899, în Viena, Austro-Ungaria într-o familie nobiliară, os de domnitor. Este fiul lui Nicolae Barbu Cantacuzino, diplomat de carieră și al Marcelei Bibescu, nepoata domnitorului Gheorghe Bibescu.
G.M. Cantacuzino a fost un arhitect, pictor și scriitor român, un reprezentant al modernismului moderat și cel mai prolific teoretician al arhitecturii din România.

Primii zece ani din viață îi trăiește la Viena, după care vine în România. Urmează cursurile liceului umanist din Montreux, dar obține diploma de bacalaureat la colegiul Sf. Sava din București la 1916. Participă ca voluntar la marele război,în luptele de la Mărășești și Soveja. Urmează ca și alți români cursurile de arhitectură la École des Beaux Arts la Paris, și în final va obține diploma de arhitect. Leagă prietenii cu oameni de cultură, atât din țară cât și din Franța. Amintim pe Simon Bayer, poetul Ion Barbu, Lucien Fabre, Paul Morand, George Michaux, Matila C. Ghyka, Theodor Pallady, Anton Bibescu, Marta Bibescu, Tudor Vianu, Mihail Sebastian, Constantin Brâncuși, Horia Teodoru, Alexandru Rosetti, Catul Bogdan, Gheorghe Brătianu, Ion Jalea.
Se căsătorește cu Sanda Știrbei și va avea doi copii, Serban și Marie-Lyse, deveniți cetățeni englezi.

Era împotriva exceselor Gărziii de Fier

Participă ca deputat la viața politică, este împotriva exceselor Gărziii de Fier, își va trimite în jurul anului 1940 soția, Sanda Știrbei cu cei doi copii ai lor, Șerban și Mary-Lyse în Marea Britanie. Fiind proiectantul blocului Carlton din capitală, prăbușit la cutremurul de la 1940, este arestat din ordinul generalului Antonescu, dar s-a dovedit că executantul construcției nu a respectat planurile arhitectului.
Încercările sale de a părăși țara și de a se alătura familiei, îl vor duce la închisoare, ca și alți membri ai familiei Cantacuzino și ai altor familii aristocratice sau nu, a căror stare materială nu concorda cu doctrina comunistă.
Este încadrat la București la Direcția Monumentelor Istorice, este concediat, având origine nesănătoasă și concepții învechite, iar după cea de a doua arestare, va lucra la Mitropolia Moldovei, tolerat de autorități, dar protejat de mitropolitul Iustin Moisescu.
Pictează și desenează mult, participă la Salonul oficial, la expoziții de grup sau are expoziții personale, postbelic are o expoziție în București la Parcul Herăstrău, unde artistul plastic Theodora Maria Kițulescu trecută și ea la „munca de jos”, răspundea de parc, închisă urgent de autorități după trei zile pentru că nu se situa în curentul proletcultist al vremii.
Fondează împreuna cu arh. Octav Doicescu revista Simetria, la care va avea contribuții în fiecare număr, atrăgând colaboratori de marcă, salutată cu entuziasm la apariție în Revista Fundațiilor Regale de Petru Comarnescu.
Primește titlul de cetățean de onoare al orașului New York, ca urmare a efortului său la pavilionul românesc la Expoziția internațională din acest oraș, la 1939.
Va fi profesor până la arestarea sa de către autoritățile comuniste la Școala de Arhitectură de la București, Academia de Arte Frumoase și la Școala Politehnică din același oraș. Până la 1944 a ținut conferințe la Radio România.
A colaborat cu cronici plastice și eseuri de arhitectură, estetică sau de cultură în general la Revista Fundațiilor Regale, Viața Romînească, Revista Istorică Română, L’Architecture d’Aujourd’hui, Lumină și culoare, Simetria, Boabe de grâu, Contimporanul, Artă și tehnică grafică, Mișcarea.