Ceaușescu a ordonat: „Tăiați-i limba!” Autor Loredana Diacu De la Dana Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri. Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! → „În vremea când în casele românilor era întuneric și frig, vocea Monicăi Lovinescu aducea lumină și speranță. Deschi
„În vremea când în casele românilor era întuneric și frig, vocea Monicăi Lovinescu aducea lumină și speranță. Deschidea uși imaginare spre un spațiu al libertății, unde puteai spune ce gândești. Vocea sa era atât de cunoscută încât Ceaușescu a dat ordin la un moment dat ca Monica Lovinescu să fie prinsă, acolo la Paris unde locuia, și să i se taie limba. Din fericire, tentativa a eșuat. Vocea ei a continuat să se audă în casele românilor până la sfârșit, când ne-am câștigat libertatea.
Pentru că românii să-și aducă aminte cum ne-a mutilat comunismul existența
Prea puține se știu însă despre ea. Cărțile de istorie nu o pomenesc. Nu apare nici în manualele de limba română. Pentru că numele ei, care ar trebui gravat în conștiința colectivă a acestui neam, să nu fie uitat, și pentru că românii să-și amintească cine a fost ea și cum ne-a mutilat comunismul existența, la Casa Mița Biciclista a fost organizată, în 2025, o expoziție care îi este dedicată.
Fiică a criticului literar Eugen Lovinescu și a profesoarei Ecaterina Bălăcioiu, Monica Lovinescu a fost la rândul său critic literar, devenind o autoritate în materie de literatură română contemporană.
Monica și-a dorit, cu pasiune, să-și dedice viața teatrului. Să pună în scene piese minunate, la fel ca universul său interior. Viața ei s-a schimbat însă radical după ce mama sa a fost aruncată în temniță de comuniști, unde a și murit.
După o activitate literară prodigioasă în țară (primul basm i-a fost publicat când avea vârsta de 8 ani, la vârsta de 15 ani îi apar nuvele și schițe, iar în 1943, publică romanul „În contratimp”), în 1947 Monica Lovinescu pleacă la Paris ca bursieră, pentru a studia teatru. Prinde efectiv ultimul tren spre Franța.
A ajuns la Paris ascunsă în camera de cărbuni a locomotivei, căci soldați sovietici urcau în tren pentru a da jos pasageri. I-au trecut, pe lângă cap, baionetele înfipte de sovietici în pereții vagoanelor pentru a-i ucide pe cei care voiau să fugă în Occident, dar, finalmente, a ajuns. Plină de funingine, însă teafără.
A încercat să își trăiască visul și a lucrat în teatru. Existența ei curgea firesc, între lumea teatrului și scrisorile pe care le schimba cu mama sa, pe care o iubea enorm. A început să traducă din Caragiale, a pus în scenă spectacole de Mihail Sebastian, Eugen Ionesco etc.
Destinul său s-a schimbat însă total după ce mama ei a fost omorâtă de comuniști.
Rămasă singură în țară, într-un apartament în care comuniștii au adus și alți locatari, Ecaterina Lovinescu a asistat, neputincioasă, la degradarea treptată a lumii pe care o știa. Oameni pe care îi cunoștea, vecini, dispăreau unii după alții, luați de Securitate, și nu se mai întorceau. Îi scria fiicei sale frecvent. De auzit, o auzea doar o dată pe an la telefon. În restul anului, când și când, la radio
Cu fiica la Paris, doamna Ecaterina a intrat în vizorul Securității care o asculta zi și noapte. Îi ascultau până și tăcerea, nu doar ce vorbea. Din rapoartele Securității expuse la Casa Mița Biciclista, reiese că securiștii consemnau și „liniștea”. Se înregistrează fiecare minut pe care Ecaterina îl petrecea în casa ei. Se notează orele la care în casa Ecaterinei nu se auzea nimic, orele în care dormea etc.
La vârsta de 71 de ani, a fost arestată de Securitate. A fost supusă la un tratament dur pentru a accepta să o convingă pe fiica ei să devină agent de influență al partidului comunist român în străinătate. Bătrâna refuză, așa că tratamentul dur continuă. Este chinuită până când intră în comă. Crezând că e moartă, anchetatorii au dezbrăcat-o și au aruncat-o la morgă.
Ecaterina și-a revenit însă din comă și, speriată, a început să bată în ușile morgii. A fost scoasă din încăperea rece. Anchetele s-au reluat. A fost condamnată la ani grei de închisoare și a murit după gratii. Ucisă, practic, de comuniști, prin relele tratamente care i-au fost aplicate.
„Sensul existenței mele s-a schimbat total după moartea mamei mele. Un microfon… solidaritatea cu purtătorii de cultură ce se cereau salvați, încăierarea cotidiană cu călăii ascunși în cutele unei utopiei”, și-a descris Monica Lovinescu schimbarea de destin.
O viață dedicată luptei cu „călăii” României. Ceaușescu cere să i se taie limba Monicăi Lovinescu
Deși locuiește la Paris, Monica Lovinescu trăiește, sufletește, în România. Citește mii de scrisori venite din țară, vorbește la telefoane, îi ajută pe românii care ajung în Franța să obțină azil politic. Toată viața ei, la fel ca și a sotului său, Virgil Ierunca, a fost despre Europa Liberă și România sub Ceaușescu.
Vocea Monicăi devenise atât de cunoscută în România încât Ceaușescu a vrut să o amuțească definitiv. Pentru a nu mai aduce adevărul într-o Românie condamnată la schizofrenie, o Românie în care oamenii erau obligați să-l aplaude pe cel care-i înfometa și ținea în frig. „Nicolae Ceaușescu cere pe aleile palatului din Primăverii unor ofițeri de Securitate următorul lucru: ‘Monicăi Lovinescu trebuie să i se taie limba, ea nu trebuie ucisă, mergeți și tăiați-i limba’. Statul român a finanțat doi teroriști palestinieni pentru a-i tăia limba. Niște vecini reușesc însă să o salveze și cei doi teroriști finanțați de statul român nu izbutesc să îi taie limba”, a explicat curatorul expoziției, Edmond Niculușcă, în cadrul unui tur ghidat organizat pe 19 octombrie. Cu limba intactă, dar bătută crunt, Monica Lovinescu a stat în comă câteva zile într-un spital din centrul Parisului. După ce a ieșit din spital, în loc să se îngrijească a mers împreună cu soțul ei direct în fața Ambasadei Române din Paris pentru a cere eliberarea lui Paul Goma. Îndrăzneala de a scrie la Europa Liberă se plătea însă scump. Cei care o făceau riscau închisoarea și chiar moartea. Acesta a fost cazul lui Gheorghe Ursu, inginerul constructor care a dezvăluit lumii, prin intermediul Europei Libere, că Ceaușescu a dat ordin să se sisteze lucrările de consolidare a blocurilor afectate de cutremurul din ’77 pentru că banii să meargă spre construcția Casei Poporului.
Ursu a fost închis și ucis efectiv în bătăi. A murit în chinuri groaznice. Înainte să moară, securiștii au vrut două lucruri de la el: să-și trădeze prietenii cu „convingeri dușmănoase” care l-au ajutat în demersul lui și să „recunoască” că a luat bani de la Europa Liberă pentru scrisori. N-au reușit nici una nici alta. Ursu nu era un trădător și nici nu putea să „recunoască” ceva ce nu a făcut. Scrisorile îi fuseseră dictate de conștiință, de dragostea față de români și nu de bani. Curajul său l-a costat viața. Autor Loredana Diacu Textul integral, aici: epochtimes-romania
Foto: Monica Lovinescu după ce a fost bătută de călăii lui Ceaușescu. Preluare epochtimes-romania (mulțumesc!)
