Povestea statuilor de pe Universitate
V-ați întrebat vreodată cine se află în spatele unor minunate lucrări de artă din București? Sau cine a fost modelul, muza, ce gânduri avea ea, în momentul în care artistul încerca să eternizeze clipa, ideea, zborul?
Care dintre dumneavoastră, trecând prin fața Universității, nu s-a oprit, fie și pentru o clipă, să admire cele patru statui de pe frontispiciu: Dreptul, Filosofia, Știința și Arta? Patru statui privesc forfota de jos, cu ochii înguști și parcă vii. Ele au văzut și au trăit o fărâmă din istoria Bucureștiului: gărzi legionare cu brațele drepte întreptate spre cer, comuniști agitând niște portrete, urâte, pionieri, uteciști, revoluționari decembriști murind.
Fiica statuilor
Puțini știu că aceste mărturii din piatră, ale unui trecut nu chiar atât de îndepărtat, au ieșit din mâinile unui mare artist: Emil Wilhelm Becker, sculptorul Casei Regale. Ca model, a slujit chiar fiica lui, Elsa Otilia.
Azi, artistul este pe nedrept uitat și o mare parte din lucrările lui au rămas nesemnate, o pedeapsă dată de comuniști pentru că a avut ”neobrăzarea” să fie sculptorul casei regale! Singurii care s-au luptat pentru reabilitarea și recunoașterea maestrului au fost nepoata lui, Rodica Filip von Becker și fiul acesteia, Șerban.
Doamna Rodica Filip von Becker, fie-i memoria binecuvântată, a fost mătușa soțului meu, Răzvan Mateescu.
Moștenitoarea, Rodica, seamăna ca două picături de apă cu statuile. Avea aceleași trăsături fine, dar ferme. ”De multe ori, trec pe sub cariatidele acestea și mi se face dor de mama, ne-a mărturisit doamna Rodica von Becker. Îmi amintesc și de bunicul, Otata, cum îi spuneam noi, ai casei. A fost un om cu totul special, deosebit. Minunat. Parcă îl văd cum lucra în atelierul de pe strada Bateriilor, plin de ciment, praf de piatră, cu degetele albe-albe. Stătea ore în șir închis acolo, ciocănea, șlefuia, finisa. Eu eram mică, mă jucam uneori pe lângă el și mă întreba: îți place Rodicuța?”
Un artist uitat pe nedrept
Emil von Becker a creat de-a lungul anilor numeroase lucrări spectaculoase: monumente publice, funerare, statui, clădiri publice, private, cu sculpturi ornamentale, busturi, cavouri, grădini publice sau particulare, medalistică, numismatică, măști mortuare, realizate în atelierul din strada Bateriilor nr. 50.
O capodoperă semnată Becker este ”Mormântul Eroului Necunoscut”, închinată memoriei celor căzuți în Primul Război Mondial și expusă în parcul Carol. Pe vremea lui Gheorghiu-Dej, lucrarea a fost mutată la Mărășești pentru a nu concura cu mausoleul eroilor comuniști. Și-a reluat locul în Parcul Carol abia în 1990. 
În 1922, Becker a realizat o altă operă monumentală: „Clopotul încoronării” de la Alba-Iulia, un uriaș cu sunet clar, care a bătut pentru prima dată la încoronarea Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria, primii regi ai României Mari. Artistul a făcut peste 130 de lucrări, medalii și plachete pe teme istorice, culturale sau militare, fiind și membru al Societății Numismatice Române. Impresionantă este colecția de măști mortuare.
Becker a făcut mulaje după figurile unor marcante personalități ale vremii: I.C. Brătianu, Take Ionescu, O. Goga, I.G. Duca, Regina Maria, Patriarhul Miron Cristea, apoi a creat măști mortuare. A ridicat monumente funerare de o deosebită frumusețe: pentru Emil Lahovary, la cimitirul Bellu sau pentru Take Ionescu, la mănăstirea Sinaia.
Frontonul care decorează clădirea Camerei Române de Comerț, reprezenând Industria și pe Hermes- zeul comerțului, sculpturile exterioare și interioare ale Muzeului G. Enescu, vila Minovici și cele din parcul ei sau lucrările ornamentale ale fostei Bănci Marmorosch-Blank, tot de el sunt realizate. Becker și-a pus ”amprenta” și pe fațada Primăriei “de verde” din sectorul 1, pe clădirea Primariei Capitalei, a Catedralei din Cluj, a Palatului de Justiție din Ploiești.
Dar poate cea mai importantă lucrare a artistului este Mausoleul de la Mărășești. În anul 1924, Becker a realizat toate sculpturile din capelă și interiorul criptei. Monumentul a fost ridicat din inițiativa principesei Alexandrina Cantacuzino. O lucrare cu o adâncă semnificație istorică și națională este sarcofagul cu pământ românesc, aflat în mausoleul ridicat în memoria aliaților care au luptat împreună în Primul Război Mondial: Interallie de Cointe-Liege, în Belgia. Sarcofagul are pe capac o spadă de bronz, gravată cu cei doi ”F” de la Ferdinand. Sculptorul a creat și două medalii, reprezentând monumentele și pe cei doi regi: Leopold al III-lea al Belgiei și Carol al II-lea.
Monumentul „Avântul Țării” nu are autor nici în ziua de azi
Rădăcinile familiei străvechi Becker se pierd în Germania secolului XVII. Filip Becker, străbunul lui Emil, a fost un faimos gravor. La un moment dat, acesta a fost rugat de țarul Rusiei, Petru cel Mare, să facă niște bijuterii pentru familia sa. Urmașul lui Filip, August Becker, era, la rândul lui, un renumit gravor și modelator în metal. El a venit în România la 1875, chemat de regele Carol I pentru a restaura ornamentele de plumb ale Mănăstirii Curtea de Argeș. Viitorul sculptor al Casei Regale, Emil Wilhem August von Becker, era fiul lui August Becker. S-a născut la data de 7 iulie 1881, în suburbia Manea Brutaru (azi Calea Griviței). Tânărul urmează cursurile Școlii Germane evanghelice din București, apoi devine elev al maestrului Ion Georgescu, directorul Școlii de Belle-Arte, părintele sculpturii moderne românești. În 1900, Emil W. A. Becker realizează catapeteasma pavilionului românesc la expoziția internațională de la Paris. Din 1904 studiază la Institutul Regal de Arte din Munchen. Fiind un student eminent numele său a fost gravat pe placa de onoare, conform tradiției instituției.
În 1921 ridică monumentul ”Avântul Țării” vizibil și astăzi în Piața Walter Mărăcineanu din București (la intrarea în Cișmigiu, dinspre Sala Palatului). Lucrarea a fost construită în cinstea eroilor căzuți la datorie în campania din 1913. La bază, sculptura înfățișa trecerea românilor peste Dunăre în Bulgaria. Basoreliefurile însă, au fost șterse de comuniști.
