Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat că susține măsurile propuse în al doilea pachet fiscal anunțat de Guvern, apreciind că acestea sunt necesare și pot contribui la eficientizarea administrației publice locale.
„Trebuiau luate aceste măsuri. Până la realizarea reformei administrativ-teritoriale, este un prim pas care, cu siguranță, va fi de ajutor țării”, a spus edilul la RFI. Printre prevederile discutate se numără limitarea numărului de angajați în primării și consilii județene, reducerea personalului din poliția locală și o nouă formulă de alocare a fondurilor guvernamentale, în funcție de eficiență.
Primarul a dat ca exemplu o situație din cadrul Poliției Locale Buzău, unde, potrivit acestuia, administrația încearcă de nouă ani să reducă personalul în urma unei constatări a Curții de Conturi, dar se lovește de obstacole în instanță.