L-am întâlnit pe nenea Gică sus pe dealurile dintre Corbi şi Brăduleţ acum aproape 7 ani într-o zi de iunie extraordinară. Aveam să petrec la stână una dintre zilele memorabile ce nu le uiţi până la capătul vieţii. Asta i se datorează domnului inginer Florin Petrescu căruia i s-a făcut dor să-l revadă pe unul dintre tovarăşii de oierit din tinereţea tatălui său. Ne-a primit şi ne-a ospătat cu inima largă, o gazdă ancestrală, aşa cum va fi făcut şi cu partizanii de la Nucşoara, aşa cum au făcut şi rudele sale, aşa cum a făcut-o şi mătuşa lui, Elisabeta Rizea. Cine nu a fost la o stână îndepărtată, izolată, nu are cum să-şi închipuie atmosfera de suspendare a timpului, să simtă mirosurile naturii, să fie pătruns de nostalgia originilor noastre de păstori de acum sute şi sute de ani. Nea Gică părea un dac coborât de pe Columna, mâinile sale bătătorite de muncă învârteau o mămăligă atât de românească, iar poveştile sale nu s-au lăsat aşteptate. Nu l-am înregistrat atunci, am preferat să îl ascult, dar scurta filmare pe care am făcut-o a rezumat toată poziţia sa demnă, de om liber şi de nezdruncinat, de rezistent la opresiune.
Îmi place să-mi imaginez că şi astăzi nenea Gică este tot acolo muncind şi aşteptând…
,, – Aţi făcut ani de zile de închisoare. Vă pare acuma rău că i-aţi ajutat pe partizani şi aţi făcut închisoare pentru ei?
– Nu, dragul meu, nu, că eu am făcut din conştiinţa asta. Eu n-am vrut să fiu cu ruşii nicicum. N-am vrut să fiu sub comunism! N-am avut moşie în Domneşti, am fost ăl mai păduche. N-am vrut să fiu slugă. […] Cum s-a înfiinţat comunismul, s-a înfiinţat din ţigani, din potlogi, numai din adunătura… Au omorât elita ţării, toată spuma ţării, la Sighet…”
