Un autoturism în care se aflau mai multe persoane a luat foc, sâmbătă după-amiază, pe autostrada A1 (București-Pitești), în județul Giurgiu. Șoferul a tras pe banda de urgență, iar el și pasagerii au ieșit teferi din mașină. Autoturismul a ars complet, pompierii stabilind că incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de un scurtcircuit, relatează News.ro.
„Un autoturism a luat foc în această după-amiază pe A1 București-Pitești. Conducătorul auto și-a dat seama că mașina are o problemă, a oprit pe banda de urgență și a coborât imediat, împreună cu pasagerii care îl însoțeau. Evenimentul s-a produs la km 37, pe sensul de mers spre Pitești”, au informat sâmbătă reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Giurgiu.
Pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal au intervenit cu o autospecială de stingere, iar la momentul sosirii echipajului la fața locului, autoturismul ardea violent la nivelul compartimentului motor și în interior.
Aceștia au stabilit că cel mai probabil incendiul a fost provocat de un scurtcircuit. Pentru a preveni incendiile auto, specialiștii din cadrul ISU Giurgiu recomandă verificarea instalației electrice și a eventualelor scurgeri de carburanți sau lubrifianți.
Posesorii de autovehicule sunt sfătuiți să nu facă improvizații la instalația electrică, să se asigure că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate și să verifice perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.