Un accident pe pe DJ 546 din Olt s-a soldat cu trei victime

Data:

Inspectoratul de Poliție Olt a fost alertat prin intermediul apelului de urgență 112 că între localitățile Brebeni și Coteana, pe drumul DJ 546, a avut loc un accident rutier.

La locul incidentului, au fost mobilizați polițiști din cadrul Biroului Rutier Slatina.

Potrivit informațiilor furnizate de IPJ Olt, o femeie în vârstă de 53 de ani, din Izvoarele, se pare că a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 49 de ani din Stoicănești. Mașina condusă de aceasta din urmă s-a răsturnat în afara șoselei.

Femeia în vârstă de 49 de ani și doi pasageri din autoturismul condus de aceasta au suferit răni ce au necesitat asistență medicală. Aceștia au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență din Slatina.

Ambele șoferițe implicate în accident au fost supuse testării cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii desfășoară acum investigații pentru a stabili în detaliu circumstanțele în care s-a produs evenimentul rutier.

Share articol:

De același autor:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
SEMNAL

Culturile de porumb și floarea soarelui sunt deja compromise în Olt

Culturile de porumb au fost grav afectate de căldura...

Fest-în-Vale la #MagicLandBreb, Maramureș, între 16 și 18 august

Pentru al șaselea an consecutiv, Fest-în-Vale se întâmplă într-un...

O femeie a fost lovită de o dubă pe trecerea de pietoni, la Jolie Ville- Pipera

În urmă cu circa 20 de minute (13.14) am...

Aproximativ 5 hectare au ars într-un incendiu de vegetaţie în Chiajna

Un incendiu de vegetație a izbucnit în localitatea Chiajna...