O mamă de 25 de ani din județul Iași a fost găsită moartă în propria locuință, iar fetița ei de doar șapte ani a stat ore întregi lângă trupul neînsuflețit, fără să își dea seama ce se întâmplă.
Alarma a fost dată de soțul femeii, aflat la muncă în Germania, după ce a observat pe camerele de supraveghere din curte că ceva nu este în regulă.
Soțul a observat pe camere că mașina nu a plecat din curte
Bărbatul, aflat la aproximativ 1.500 de kilometri distanță, a remarcat dimineața că mașina familiei era încă în curte. Știa că soția ar fi trebuit să o ducă pe fetiță la școală, așa că a încercat imediat să o sune.
La telefon nu i-a răspuns însă femeia, ci fiica lor de șapte ani. Îngrijorat că soția nu răspunde apelurilor, bărbatul a cerut ajutorul părinților săi pentru a merge la locuință și a vedea ce se întâmplă.
Socrii nu au reușit să intre în casă
Socrii femeii au ajuns primii la locuință, însă nu au reușit să intre. Fetița, speriată, nu a vrut să le deschidă ușa.
Situația a devenit rapid îngrijorătoare, iar familia a decis să îi anunțe pe părinții tinerei. Aceștia au ajuns la rândul lor la casă și au spart un geam pentru a putea pătrunde în interior.
Înăuntru au făcut descoperirea cutremurătoare.
Copila a fost găsită plângând lângă mama ei
Femeia a fost găsită inconștientă în locuință, iar fetița se afla lângă ea, plângând și speriată.
Socrul tinerei a povestit momentele dramatice prin care a trecut familia.
„Mi-a spus: «Du-te, că văd încălțările afară, mașinile sunt în curte și nu știu ce se întâmplă». Era la picioarele ei, săraca. Era speriată. Mi-a spus: «Vreau cu mamaia»”, a declarat bărbatul.
Medicii nu au mai putut face nimic pentru tânără
La fața locului au ajuns echipaje medicale, însă pentru tânăra de 25 de ani nu s-a mai putut face nimic.
Medicii spun că fetița a rămas lângă mamă ore întregi, fără să înțeleagă gravitatea situației.
„Fetița era speriată pentru că a stat toată noaptea și nu a știut ce să facă, cum să reacționeze”, a declarat dr. Ovidiu Popa, medic SMURD Iași.
Comunitatea este în stare de șoc
Vestea tragediei a zguduit comunitatea locală. Vecinii și cunoscuții spun că familia era una tânără și liniștită.
Primarul din comuna Erbiceni a transmis un mesaj emoționant despre tânăra care și-a pierdut viața.
„Familie tânără, frumoasă. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru Adelina. Ne cunoșteam, ne întâlneam des cu copilul la școală”, a declarat primarul Răzvan Bulancea.
Specialiștii spun că și copiii pot fi învățați cum să reacționeze în urgențe
Reprezentanții serviciilor de intervenție atrag atenția că cei mici pot fi pregătiți încă de la vârste fragede pentru situații de criză.
„Prin simularea mecanică a victimei, să vadă dacă răspunde la stimul verbal, strigând la ea, și, dacă o scutură, să observe dacă prezintă un semn de conștiență sau nu”, a explicat Marius Benchea, reprezentant al Serviciului Voluntar de Ambulanță Iași.
Acesta subliniază și importanța educației privind apelarea serviciilor de urgență.
„Să își învețe copiii, de la vârste fragede, să apeleze numărul unic de urgență 112 ori de câte ori au nevoie de ajutor”, a mai spus acesta.
Autoritățile au deschis o anchetă, iar cauza exactă a decesului va fi stabilită în urma necropsiei.