Cosmin Pătroiu, Directorul General al TeraSteel, a anunțat deschiderea noii unități de producție din Călărași, subliniind impactul acesteia în creșterea capacității de fabricație și în eficientizarea costurilor logistice ale companiei.
TeraSteel, un producător de materiale de construcții cu prezență în Sărățel (România), Leskovac (Serbia), și, mai nou, în Călărași, a realizat o investiție de peste 20 de milioane de euro. În cadrul grupului Kingspan, compania din Bistrița a înregistrat în 2022 o cifră de afaceri de 380 de milioane de lei și un profit net de 37 de milioane de lei, având un număr de 124 de angajați.
Directorul General a subliniat că turbulențele economice din marile puteri europene, cum ar fi Germania și Franța, precum și disfuncționalitățile în lanțul de aprovizionare și creșterea taxelor, alături de contextul politic populist dintr-un an electoral, pot influența negativ dezvoltarea sectorului construcțiilor industriale în România.
Aceste incertitudini continuă să erodeze încrederea dezvoltatorilor, determinând o încetinire a ritmului de construcție a facilităților industriale, cum ar fi depozitele logistice, spațiile comerciale și birourile.
