Rumen Radev, în fruntea scrutinului parlamentar
Coaliția „Bulgaria Progresistă”, condusă de Rumen Radev, a ieșit pe primul loc în alegerile parlamentare anticipate din Bulgaria, potrivit exit-pollurilor și rezultatelor parțiale publicate luni dimineață. După numărarea a peste 78% din voturi, formațiunea era creditată cu 44,48%, un avans clar față de principalele partide rivale.
Rezultatul îl plasează pe Radev într-o poziție favorabilă pentru formarea unei majorități parlamentare, în condițiile în care coaliția sa ar putea obține cel puțin 132 de mandate în legislativul de 240 de locuri, potrivit datelor citate de presa bulgară și de agenția AFP.
Rumen Radev – preşedintele partidului Bulgaria Progresistă: Bulgaria Progresistă a câștigat fără drept de apel. Aceasta este o victorie împotriva deznădejdii, o victorie împotriva fricii și, mai presus de toate, aceasta este o victorie, dacă vreți, a moralității. Pentru că oamenii au respins aroganța vechilor partide și nu au cedat minciunilor și manipulărilor. Vă mulțumesc încă o dată pentru încredere.”
GERB și PP-DB sunt mult în urma liderului
Pe locul al doilea se află GERB, partidul fostului premier Boiko Borisov, cu procente cuprinse între 13% și 16%, în funcție de sursa citată și de stadiul numărării voturilor. Formațiunea, care a dominat politica bulgară timp de aproape 12 ani, pare să înregistreze unul dintre cele mai slabe rezultate ale sale din ultimii ani.
La mică distanță se află alianța „Continuăm Schimbarea -Bulgaria Democrată” (PP-DB), creditată cu aproximativ 13,65% până la 14,26%. Deși scorul este peste unele estimări inițiale, diferența față de coaliția lui Radev rămâne una foarte mare.
