Am fost de două ori la Ronda. Și de fiecare dată am plecat cu senzația că, deși orașul nu este mare, tot mai rămâne ceva de văzut.
Ronda este genul de loc în care ajungi pentru celebrul Puente Nuevo, faci, evident, fotografiile pe care le face toată lumea, te uiți în jos și îți spui „mamă, cât e de adânc!”, după care începi să mergi fără o destinație foarte clară. Și tocmai atunci începe partea frumoasă.
Pentru că Ronda nu este doar podul acela spectaculos peste prăpastie.
Este un oraș construit pe marginea unui defileu de peste 100 de metri adâncime, în Serranía de Ronda, cu un trecut în care se amestecă lumea romană, perioada musulmană și istoria creștină. Orașul vechi păstrează încă străzi și clădiri care te fac să uiți, pentru câteva minute, că ești într-un loc foarte vizitat din Andaluzia.
Și, dacă ai timp, merită să-l lași să-ți arate singur ce are.
Da, trebuie să vezi Puente Nuevo. Dar nu te opri acolo
Hai să începem cu elefantul din cameră: Puente Nuevo.
Este imaginea pe care o vezi în orice articol despre Ronda și, sincer, pe bună dreptate. Podul a fost terminat în 1793, după 34 de ani de lucrări, și leagă cele două părți ale orașului, La Ciudad și El Mercadillo, peste Tajo de Ronda.
Podul de dinaintea lui s-a prăbușit în 1741, cu aproximativ 50 de victime. Astăzi, în camera de deasupra arcului central funcționează o expoziție despre istoria și construcția podului, cu intrare contra cost.
Dar există un mic truc.
Nu te mulțumi să îl fotografiezi de sus.
Coboară.
Din diferite puncte de pe aleile care duc spre defileu, podul arată complet diferit. Dintr-un loc pare că se agață de stâncă, din altul pare mult mai înalt decât îți imaginai, iar din anumite puncte înțelegi cu adevărat ce au avut de construit oamenii aceia acolo.
Și dacă ai picioare bune și chef de mers, fă și drumul spre punctele de belvedere din zona defileului. O să transpiri. O să te întrebi de ce ai coborât. După aceea, o să fii foarte mulțumit că ai făcut-o. :))
Alameda del Tajo: locul în care nu trebuie să faci nimic
Una dintre opririle mele preferate este Alameda del Tajo, parcul aflat chiar lângă Plaza de Toros.
Nu este neapărat locul pentru care ai traversa Andaluzia, dar este exact genul de loc în care merită să stai puțin după ce ai mers prin oraș.
Aleile sunt umbrite, sunt copaci bătrâni, iar la marginea parcului apar acele puncte de unde peisajul se deschide brusc spre Serranía.
Și aici îmi place o regulă simplă de călătorie: dacă ai ajuns într-un loc frumos, nu trebuie neapărat să mai vezi imediat încă un obiectiv.
Uneori stai pe o bancă.
Atât.
Ronda veche, dincolo de traseul „obligatoriu”
Dacă ai văzut Puente Nuevo, Plaza de Toros și principalele puncte turistice, nu pleca.
Intră în La Ciudad, partea veche a Rondei.
Aici începe orașul care mie mi se pare mai interesant decât cel din pliante.
Străduțe înguste, ziduri albe, porți, curți, mici piețe și case care nu par să aibă nimic spectaculos până când observi un balcon, o ușă, o bucată de zid sau o plantă care cade peste gard.
Ronda are și o moștenire musulmană foarte puternică, iar asta se vede cel mai bine dacă te abați puțin de la traseul clasic.
Poți ajunge la Puente Viejo și Puente Árabe, mult mai puțin spectaculoase în fotografii decât Puente Nuevo, d
ar importante pentru povestea orașului. Și, dacă ai chef de o plimbare printr-o zonă mai puțin aglomerată, mergi spre Puerta de Almocábar, una dintre vechile porți ale orașului.
Un loc pe care eu l-aș pune pe lista „nu rata”, chiar dacă nu are impactul vizual al podului, este Baños Árabes.
Sunt băile arabe, construite în perioada musulmană, în zona de jos a orașului. Se numără printre cele mai bine păstrate băi arabe din Spania.
Și aici ai un mic exercițiu de imaginație de făcut.
Intri într-un spațiu în care, cu multe secole în urmă, oamenii veneau să se spele, să stea de vorbă și să socializeze. Sistemul de încălzire și arhitectura lor spun mult mai multe despre orașul medieval decât o fotografie frumoasă făcută de pe un mirador.
Casa del Rey Moro și scara care coboară în stâncă
Numele este ușor înșelător. Nu te aștepta la un palat maur din povești.
Complexul Casa del Rey Moro este interesant mai ales pentru mina de apă săpată în stâncă și pentru grădinile sale.
Aici ai una dintre cele mai spectaculoase construcții hidraulice ale Rondei: o galerie care coboară în interiorul Tajo-ului, până spre râul Guadalevín.
Scara este lungă. Foarte lungă.
Iar ideea că, în perioada musulmană, accesul la apă era atât de important încât oamenii au construit această instalație în însăși stânca defileului îți schimbă puțin felul în care privești orașul.
Grădinile de deasupra sunt opera peisagistului francez Jean-Claude Forestier și combină influențe ale grădinilor hispano-musulmane cu cele franceze.
Și mai există o Ronda, cea a bandiților
Ronda are și o latură mai puțin „domnițe în rochii albe și balcoane cu flori”.
Este povestea bandoleros, bandiții din munții Andaluziei, care au intrat în legendă și în literatura spaniolă.
Dacă te interesează partea aceasta a istoriei, să știi că Museo del Bandolero, care funcționa în Ronda, s-a închis în 2020. Colecția a fost mutată în satul El Borge, din provincia Málaga, unde poate fi văzută astăzi la Galería del Bandolero.
Și mie mi se pare una dintre temele care explică mai bine atmosfera Serranía de Ronda decât încă o fotografie cu Puente Nuevo.
Pentru că munții aceștia nu au fost doar decor pentru turiști. Au fost cândva teritoriu greu de străbătut, cu drumuri dificile, sate izolate și povești despre contrabandiști, bandiți și oameni care trăiau mult mai aproape de munte decât trăim noi astăzi.
Plaza de Toros, chiar dacă nu ești pasionat de coridă
Nu trebuie să fii pasionat de coridă ca să vizitezi Plaza de Toros de Ronda.
Aici este una dintre cele mai vechi arene de coridă din Spania, inaugurată în 1785, iar Ronda are o legătură foarte puternică cu istoria tauromahiei.
Mai ales cu familia Romero, una dintre marile dinastii ale coridei. Alături de ea stă familia Ordóñez, a doua mare dinastie a orașului.
Pedro Romero, una dintre figurile legendare ale tauromahiei, are un monument chiar în Alameda del Tajo, parcul de care vorbeam mai sus. În cinstea lui, în septembrie are loc Feria Goyesca, o corridă în care toreri se îmbracă în costume inspirate din pânzele lui Goya. Arena se poate vizita și are un muzeu dedicat coridei.
Iar dacă ajungi aici, vei înțelege și de ce rabo de toro a devenit una dintre mâncărurile asociate atât de puternic cu Ronda și Andaluzia.
De fapt, orașul are o relație complicată și foarte veche cu lumea taurului: istorie, spectacol, tradiție și, evident, gastronomie.
Dar să vorbim despre ce se mănâncă
Pentru că Ronda nu este orașul în care eu aș merge doar pentru monumente.
Este în Serranía. Iar bucătăria de aici este bucătărie de munte: mai consistentă, mai serioasă și foarte diferită de imaginea pe care o avem uneori despre Costa del Sol și mesele cu pește prăjit lângă mare.
Dacă vezi în meniu rabo de toro, comandă-l.
Este o tocăniță gătită lent, cu carne care trebuie să se desprindă de pe os, iar varianta rondeña folosește vin roșu și legume aromatice. Este genul de mâncare care nu se face în grabă și nici nu trebuie mâncată în grabă.
Apoi ai chivo, carne de ied, conejo a la rondeña, adică iepure, migas, calabaza a la rondeña, preparate cu vânat și diverse tocănițe.
Și, pentru că suntem în Andaluzia, evident că nu lipsesc tapas, jamón, brânzeturile și embutidos.
Un lucru mi se pare important: nu mânca neapărat cu nasul lipit de Puente Nuevo.
Uneori cele mai bune descoperiri sunt pe străzile puțin mai retrase, în baruri mici și în locuri în care mesele sunt ocupate de oameni care nu au venit să fotografieze prânzul.
Și ce bem?
Vin.
Dar nu orice vin.
Ronda face parte din D.O. Sierras de Málaga, subzona Serranía de Ronda, iar aici există o tradiție viticolă veche, relansată puternic în ultimele decenii.
În zonă se produc vinuri albe, roze și roșii, iar podgoriile de la altitudine dau vinurilor un caracter foarte diferit de ceea ce te-ai putea aștepta dacă te gândești doar la Málaga ca la o destinație de coastă.
Așa că, dacă vezi pe listă un vin din Serranía de Ronda, merită încercat.
Și, dacă ai timp, există și posibilitatea de a face o excursie la una dintre bodegile din jurul orașului.
Iar pentru final: Yemas del Tajo
Aici trebuie să spunem și ceva dulce.
Yemas del Tajo sunt probabil cel mai cunoscut dulce asociat cu Ronda: mici bomboane moi făcute în principal din gălbenuș și sirop de zahăr.
Sunt foarte simple.
Și tocmai asta este partea interesantă.
Yemas, în general, au o istorie legată de tradiția conventuală și de vechea producție de vin: albușurile erau folosite pentru limpezirea vinului, iar gălbenușurile rămase ajungeau în dulciuri. Cele din Ronda au o poveste mai recentă. Primele știri despre ele sunt din 1920, iar cofetăria Las Campanas, din Plaza del Socorro, are rețeta brevetată din 1934. Astăzi, yemas au devenit unul dintre dulciurile-emblemă ale orașului.
Dacă îți plac dulciurile foarte dulci, ai găsit ceva pentru tine.
Dacă nu, măcar ia o cutie pentru acasă. Nu ocupă mult loc. :))
Ronda nu trebuie văzută pe fugă
Și poate asta este, de fapt, concluzia mea după două vizite.
Ronda nu este un oraș enorm. Nu ai nevoie de o săptămână ca să o vezi.
Dar are foarte multe straturi.
Ai orașul spectaculos, cel din fotografii.
Ai orașul musulman, ascuns în ziduri, băi, poduri și instalații de apă.
Ai orașul bandiților și al poveștilor din munți.
Ai orașul taurului și al coridei.
Ai orașul vinului.
Și ai Ronda aceea simplă, de zi cu zi, cu o cafenea unde bei ceva, o străduță pe care ai luat-o fără să știi unde duce și o piațetă în care, dacă ai noroc, nu mai este aproape niciun turist.
De aceea am fost de două ori.
Și aș mai merge.
Pentru că Ronda este suficient de mică încât să o poți vedea într-o zi, dar suficient de interesantă încât să-ți pară rău că ai plecat atât de repede.
Și, dacă ajungi acolo, fă-ți un bine: nu te grăbi să bifezi orașul.
Lasă-te puțin pierdut prin el.
Uneori, cele mai bune locuri nu sunt cele pentru care ai venit.
Sunt cele peste care dai din întâmplare.
