Știință

Stimularea oaselor a încetinit îmbătrânirea șoarecilor

Șoarecii bătrâni cărora li s-au stimulat regulat oasele au trăit cu aproape trei luni mai mult și au îmbătrânit mai lent, arată un studiu din Cell Metabolism.

de Anca Diaconescu · · Asistat de AI ·

Șoarece negru de laborator care merge pe o folie de aluminiu șifonată
Șoarece negru de laborator care merge pe o folie de aluminiu șifonată

Scheletul ar putea face mai mult decât să ne țină în picioare. Un studiu publicat pe 23 octombrie în revista Cell Metabolism arată că stimularea oaselor la șoareci bătrâni, printr-o apăsare ușoară și repetată, a încetinit îmbătrânirea întregului organism. Viața animalelor tratate s-a prelungit cu aproape trei luni.

Cercetarea vine din China, de la echipele conduse de Bai Xiaochun (Universitatea Medicală de Sud), Lu Di (Universitatea de Medicină din Kunming) și Lu Sheng (Universitatea de Știință și Tehnologie din Kunming). Punctul de plecare e un lucru știut de multă vreme. Mișcarea e unul dintre cele mai solide obiceiuri asociate cu o bătrânețe sănătoasă, iar explicațiile s-au concentrat mai ales pe mușchi. Forța fiecărui pas ajunge însă și în oase.

Senzorul ascuns în os

Osteocitele, care reprezintă aproximativ 90% dintre celulele osului, simt apăsarea cu ajutorul unei proteine numite PIEZO1. Autorii au observat că nivelul acestei proteine scade odată cu vârsta, atât la șoareci, cât și în osul uman.

Ca să vadă ce se întâmplă când oasele nu mai „simt” efortul, cercetătorii au oprit gena PIEZO1 în osteocitele unor șoareci de vârstă mijlocie. Efectul nu a rămas în schelet. Creierul, ficatul și mușchii au îmbătrânit mai repede, animalele și-au pierdut din coordonare și din funcțiile cognitive, iar durata mediană de viață a scăzut cu 13,2% la masculi și cu 10,7% la femele.

Două ședințe pe săptămână pentru tibie

Apoi au încercat drumul invers. Șoarecii de 20 de luni, o vârstă înaintată pentru specia lor, au fost tratați de două ori pe săptămână, timp de patru luni, cu un aparat care le apăsa ritmic și controlat tibia la ambele capete. Metoda imită solicitarea mecanică produsă de efortul fizic, fără să pună restul corpului la treabă.

Schimbările s-au văzut în tot organismul. Șoarecii tratați au fost mai puternici, mai bine coordonați și au avut rezultate cognitive mai bune. Toleranța la glucoză și la insulină s-a îmbunătățit, masa osoasă a crescut, iar în ficat și în creier au scăzut markerii de îmbătrânire și de inflamație.

Durata mediană de viață a crescut cu 9,4%, adică aproximativ 79,5 zile. Pe sexe, durata medie de viață a fost mai lungă cu 11,9% la femele și cu 7,7% la masculi. Revista Science, care a relatat studiul, echivalează câștigul cu circa nouă ani de viață omenească.

Rezultatul i-a surprins chiar pe autori, notează aceeași publicație. Într-un studiu anterior, șoarecii lăsați să alerge pe roată îmbătrâniseră mai lent, dar nu trăiseră mai mult.

Mesagerii trimiși din os

Semnalul pornit din tibie pare să călătorească prin sânge. După tratament, plasma șoarecilor conținea mai multe substanțe protectoare, printre care melatonină, glutation și ATP. Experimentele de transfer de plasmă au sugerat că factori din circulație contribuie la efectul resimțit în restul corpului.

Măduva osoasă, locul în care se formează celulele imunitare, a răspuns și ea. Cu vârsta, balanța se înclină de obicei spre celulele implicate în inflamație, în dauna limfocitelor. După tratament, limfocitele T și B mature și-au revenit, iar celulele mieloide s-au împuținat.

Dintre proteinele eliberate de os, echipa s-a oprit asupra uneia numite PEDF, cunoscută pentru efectele antioxidante și antiinflamatoare. Nivelul ei scade cu vârsta și crește după tratamentul aplicat oaselor. Administrată direct șoarecilor bătrâni, PEDF a redus semnele de îmbătrânire celulară din mai multe organe, o țintă urmărită și de alte terapii de întinerire celulară. Animalele s-au mișcat mai bine, și-au recăpătat din agerimea mentală, iar ficatul a procesat mai eficient grăsimile. Potrivit Science, și un medicament care activează PIEZO1 a întârziat semnele îmbătrânirii.

Ce înseamnă pentru oameni

Cercetătorii au căutat aceeași proteină și la oameni. La participanții cu vârste între 20 și 80 de ani, nivelul PEDF din sânge scădea odată cu înaintarea în vârstă și era și mai mic la persoanele cu osteoporoză. O analiză genetică a legat valorile mai mari de un risc mai scăzut pentru unele boli metabolice, cardiovasculare și renale.

Aceste date arată o asociere, nu o relație de cauzalitate, iar autorii atrag singuri atenția asupra acestui lucru. Dovezile solide vin aproape în întregime din experimente pe șoareci. Nu se știe încă dacă o astfel de intervenție ar avea același efect la om și nici dacă PEDF este indispensabilă. Nici PIEZO1 nu este singurul senzor de presiune al osului, așa că mecanismul descris e unul important, nu unicul.

Ca în cazul altor rezultate recente obținute pe animale, precum enzima care a refăcut cartilajul genunchiului la șoareci sau frigul care a prelungit viața viermilor, drumul până la pacienți rămâne lung.

Autorii văd totuși o miză practică pentru cei care nu pot face mișcare, cum sunt vârstnicii fragili, persoanele cu dizabilități sau bolnavii țintuiți la pat. Pentru ei, o stimulare țintită a oaselor ar putea deveni cândva o alternativă la efort. Până atunci, studiul schimbă mai ales felul în care privim scheletul, ca pe un organ care ascultă fiecare pas și răspunde.

Sursa: Cell Metabolism, Science

DistribuieFacebookXWhatsApp

Articole înrudite

Comentarii

Nu există comentarii la acest articol.