Mai multe autorități din Europa avertizează asupra unei fraude în care victimele primesc acasă, prin poștă, carduri bancare false, însoțite de o scrisoare care imită corespondența băncii. Schema a fost semnalată în acest an în Franța, Portugalia și Germania. În România nu există, până acum, cazuri confirmate oficial, însă descrierea fraudei circulă intens pe rețelele de socializare.
Cum funcționează frauda cu carduri trimise prin poștă
Destinatarul găsește în cutia poștală un plic care pare trimis de banca sa: culori, siglă și formulări asemănătoare cu cele reale. În interior se află un card din plastic, uneori cu numele titularului imprimat pe el, și o scrisoare care cere activarea urgentă a acestuia.
Pentru „activare”, scrisoarea indică scanarea unui cod QR. Codul nu duce la site-ul băncii, ci la o pagină clonată, greu de deosebit de cea autentică. Acolo, victima este rugată să introducă datele de autentificare în aplicația bancară, date personale și, uneori, codurile primite prin SMS. Cu aceste informații, atacatorii pot prelua controlul contului.
Mai multe descrieri ale schemei, distribuite pe rețelele profesionale, menționează și un pas suplimentar: un apel de la un fals operator al băncii, care cere citirea codului de verificare primit pe telefon, sub pretextul finalizării activării. Acest detaliu nu apare însă în avertizările oficiale consultate de Semnal.
Ce au transmis autoritățile din Franța, Portugalia și Germania
În Franța, autoritățile au început să avertizeze asupra acestei înșelătorii la începutul lui februarie 2026, potrivit presei economice franceze. Poliția Națională a precizat că un card se activează la prima plată sau la prima retragere de numerar cu codul PIN, niciodată printr-un link sau printr-un cod QR. Poliția a mai subliniat că băncile nu trimit carduri de înlocuire fără o solicitare prealabilă.
În Portugalia, Garda Națională Republicană (GNR) a emis o alertă pe 2 septembrie 2026, recomandând să nu fie folosite coduri QR primite prin poștă pentru activarea cardurilor. Pe 1 octombrie 2026, Banco de Portugal a revenit cu un nou avertisment despre carduri Multibanco contrafăcute, trimise prin poștă. Banca centrală portugheză a precizat că un card valid rămâne utilizabil până la data înscrisă pe el, așa că termenele-ultimatum din astfel de scrisori sunt un semnal de alarmă.
Firma de securitate cibernetică Kaspersky notează că prezența unui cod QR nu înseamnă automat că scrisoarea e falsă. Banca portugheză Millennium bcp, de exemplu, include coduri QR în plicurile cu carduri, dar doar pentru materiale informative, nu pentru activare.
În Germania, poliția criminală din landul Saxonia Inferioară a semnalat scrisori cu coduri QR trimise în numele unor bănci precum Deutsche Bank și Commerzbank. Codurile duceau spre pagini false care imitau aspectul băncii respective.



