Dacă locuiești în Spania și ai deschis Facebook în ultimele zile, există șanse mari să fi dat peste aceeași poveste, în mai multe variante: NATO își înăsprește regulile de pregătire civilă, Uniunea Europeană vrea ca populația să poată fi autonomă cel puțin 72 de ore, iar fiecare familie ar trebui să aibă în casă apă, conserve, lanternă, radio, baterii și documente importante.
Citite una după alta, știrile pot produce exact reacția pe care am avut-o și eu: Stai puțin. Ce se întâmplă? Trebuie să ne pregătim pentru ceva?
Răspunsul scurt este: da, merită să fii pregătit pentru o situație de urgență. Nu, documentele oficiale nu spun că urmează un război.
Și diferența dintre cele două lucruri este importantă.
Poate că avem nevoie doar de puțină memorie
Înainte să ne imaginăm scenarii cu tancuri, adăposturi și conserve ascunse prin debara, merită să ne amintim ce s-a întâmplat chiar aici, în Spania.
Pe 28 aprilie 2025, aproape întreaga Peninsulă Iberică a rămas fără electricitate.
Eu și Edy eram în avion, venind din România. Am aterizat într-o Spanie în care semafoarele nu funcționau, internetul era afectat, telefonia avea probleme, iar lucrurile care în mod normal se întâmplă automat deveniseră, dintr-odată, mai complicate.
Nu a fost război. Nu a fost nici măcar o situație în care societatea să se prăbușească.
Dar a fost un foarte bun reminder despre cât de mult depindem de electricitate.
Spitalele au continuat să funcționeze cu ajutorul generatoarelor, autoritățile au activat protocoalele de urgență, iar operatorii au lucrat pentru repornirea sistemului. Guvernul a cerut populației să reducă apelurile telefonice, pentru că telecomunicațiile erau afectate, și să folosească 112 doar pentru urgențe reale.
Magazinele care aveau generatoare au putut continua să funcționeze, iar viața de zi cu zi a mers înainte, chiar dacă mult mai greu.
Până la ora 17:00, alimentarea fusese deja restabilită în mai multe regiuni, iar la ora 04:00 în dimineața următoare toate stațiile rețelei de transport erau alimentate. La 07:00, pe 29 aprilie, fusese recuperat 99,95% din consum.
Ulterior, analiza oficială a stabilit că incidentul a avut o origine multifactorială, cu o succesiune de probleme care au dus la o supratensiune și, în final, la prăbușirea sistemului electric peninsular. Autoritățile au precizat că nu există nicio dovadă a unui atac cibernetic.
De ce este important să ne amintim toate acestea?
Pentru că un blackout de asemenea proporții ne arată mai bine decât orice discurs NATO ce înseamnă, de fapt, reziliența civilă.
Nu este o idee abstractă.
Înseamnă să poți funcționa câteva ore sau câteva zile atunci când lucrurile pe care le considerai garantate nu mai funcționează.
Ce a anunțat, de fapt, NATO
La 17 septembrie 2026, NATO a făcut publice actualizările sale privind așa-numitele Baseline Requirements for Resilience - cerințele de bază pentru reziliența statelor membre.
Documentul nu este o listă de cumpărături pentru fiecare familie și nici nu spune populației să își pregătească locuințele pentru un atac militar.
Este, în primul rând, un document pentru state și pentru infrastructura critică.
NATO cere aliaților să aibă planuri astfel încât guvernele să poată continua să funcționeze în timpul unei crize, energia să poată fi furnizată, apa și alimentele să rămână disponibile, sistemele de sănătate să poată face față unei crize majore, comunicațiile să funcționeze și transporturile să poată continua.
În document apar, evident, și riscurile militare: atacuri fizice, sabotaj și conflicte. Dar lista este mult mai lungă. Include atacuri cibernetice, dependențe strategice și probleme ale lanțurilor de aprovizionare, fenomene meteorologice extreme, dezastre naturale și pandemii.
Cu alte cuvinte, NATO nu spune „vine războiul”.
Spune ceva mai puțin spectaculos, dar destul de logic: societățile moderne sunt atât de interconectate încât o problemă majoră într-un singur domeniu poate afecta foarte repede multe altele. Prin urmare, statele trebuie să aibă planuri de rezervă.
Și, da, contextul de securitate este considerat de NATO mai dificil și mai imprevizibil decât în anii de după Războiul Rece. Asta nu trebuie ascuns sub covor. Dar nici transformat într-o predicție despre ceea ce se va întâmpla mâine.
De unde au apărut cele 72 de ore?
Aici intră în scenă Uniunea Europeană.
În martie 2025, Comisia Europeană a prezentat Preparedness Union Strategy, o strategie prin care UE încearcă să își îmbunătățească pregătirea pentru situații de criză.
Și aici apare recomandarea ca populația să poată fi autonomă minimum 72 de ore.
Dar și documentul european este mult mai larg decât războiul. UE vorbește despre un model „all-hazards”, adică pregătire pentru toate tipurile de riscuri: tensiuni geopolitice și conflicte, atacuri cibernetice, schimbări climatice, dezastre naturale și alte situații care pot perturba viața de zi cu zi.
Ideea celor 72 de ore este, în fond, foarte simplă: dacă apare o situație majoră și serviciile publice sunt suprasolicitate sau anumite servicii sunt întrerupte, familia să nu depindă în primele ore de faptul că cineva poate ajunge imediat la ea.
Nu trebuie să fie război.
Poate fi o inundație.
Un incendiu.
O furtună.
O pană majoră de curent.
O problemă de comunicații.
Sau un atac informatic care blochează temporar anumite servicii.
Spania nu a inventat acum „rucsacul de război”
Aici apare una dintre exagerările care circulă pe rețelele sociale.