Editat de Asociația Română pentru Transparență Decizională - organizație nonprofit
Societate

Discriminarea la angajare: ce spune legea și cum se reclamă

OG 137/2000 interzice explicit respingerea unui candidat pe criterii de vârstă, gen sau dizabilitate, iar CNCD e instituția care analizează sesizările depuse în termen de un an de la fapta discriminatorie.

de Manuela Medeleanu · ·

Plăcuța albastră și aurie a DNA - Direcția Națională Anticorupție pe peretele unei clădiri oficiale, cu ușa din lemn și inscripția instituțională vizibilă pe panourile de identificare.
Plăcuța albastră și aurie a DNA - Direcția Națională Anticorupție pe peretele unei clădiri oficiale, cu ușa din lemn și inscripția instituțională vizibilă pe panourile de identificare.

O persoană care crede că a fost respinsă la un interviu din cauza vârstei, a genului sau a unei dizabilități are dreptul să depună o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, aprobată prin Legea nr. 48/2002, interzice explicit tratamentul diferențiat la angajare pe criterii care nu au legătură cu capacitatea de a face treaba.

Discriminarea directă apare atunci când un anunț de angajare cere explicit „bărbat, maximum 35 de ani” pentru un post care nu implică efort fizic sau condiții speciale. Discriminarea indirectă e mai greu de dovedit: o cerință aparent neutră, cum ar fi disponibilitatea pentru program flexibil non-stop, poate exclude în practică majoritatea candidatelor cu copii mici, fără ca angajatorul să menționeze genul.

Criteriile protejate de lege

OG 137/2000 enumeră criteriile pe care un angajator nu le poate folosi ca motiv de respingere: rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea recunoașterii unui drept.

Vârsta și dizabilitatea se numără printre criteriile pentru care CNCD primește sesizări la angajare, alături de gen. Pentru persoanele cu dizabilități, legea prevede că angajatorul trebuie să asigure adaptări rezonabile ale locului de muncă, atunci când acestea nu presupun un efort disproporționat, obligație distinctă de cota legală de angajare a persoanelor cu dizabilități, aplicabilă angajatorilor cu cel puțin 50 de salariați.

Ce poate face o persoană care se consideră discriminată

Primul pas este strângerea de dovezi: anunțul de angajare, corespondența cu angajatorul, mesaje care conțin formulări discriminatorii sau martori la interviu. O sesizare fără nicio probă concretă are șanse mici să fie soluționată favorabil, chiar dacă suspiciunea persoanei e întemeiată.

Plângerea se depune la CNCD, instituție cu atribuții administrativ-jurisdicționale, în termen de un an de la data faptei sau de la data la care persoana a luat cunoștință de ea. Sesizarea poate fi făcută online, prin poștă sau direct la sediul instituției, și trebuie să conțină datele părților, descrierea faptei și dovezile disponibile.

După înregistrare, CNCD formează un complet de examinare care analizează dosarul, poate solicita informații suplimentare de la angajator și organizează, dacă e cazul, o audiere. Termenul legal de soluționare este de 90 de zile de la data sesizării, deși în practică durata poate varia în funcție de complexitatea cazului.

Ce poate decide instituția și ce urmează

Dacă instituția constată discriminare, poate aplica amendă contravențională angajatorului și poate dispune măsuri pentru înlăturarea consecințelor discriminării constatate. Anularea propriu-zisă a unei clauze discriminatorii dintr-un regulament intern sau contract rămâne, în schimb, o chestiune tranșată de instanța de judecată, sesizată separat de persoana interesată. Decizia CNCD poate fi contestată în instanța de contencios administrativ de oricare dintre părți, în termen de 15 zile de la comunicare.

Persoana discriminată poate merge și direct în instanța civilă, cerând daune morale sau materiale, indiferent dacă a depus sau nu sesizare la CNCD. Cele două căi nu se exclud reciproc, iar decizia CNCD, atunci când există, poate servi ca probă suplimentară în procesul civil.

Sarcina probei funcționează diferit față de un proces obișnuit: odată ce reclamantul prezintă fapte din care se poate prezuma existența discriminării, angajatorul trebuie să dovedească faptul că diferența de tratament are o justificare obiectivă, străină de orice discriminare. Această inversare parțială a sarcinii probei e menită să echilibreze poziția, dat fiind că angajatorul deține majoritatea documentelor relevante.

Limitele practice ale procesului

Depunerea unei sesizări nu garantează un rezultat favorabil, iar procesul poate dura luni de zile fără certitudinea unei despăgubiri. Multe cazuri se blochează la stadiul probator, pentru că discriminarea informală, cea exprimată verbal la interviu și niciodată în scris, e greu de dovedit ulterior.

Consilierea juridică specializată, oferită de organizații neguvernamentale sau de avocați cu experiență în dreptul muncii, ajută la formularea corectă a sesizării și la strângerea probelor relevante înainte de expirarea termenului de un an. Persoana care ia în calcul o plângere ar trebui să consulte un specialist înainte de a decide dacă merge la CNCD, în instanța civilă sau pe ambele căi în paralel.

DistribuieFacebookXWhatsApp

Articole înrudite

Comentarii

Nu există comentarii la acest articol.