Angajații „Oil Terminal”, compania care se ocupă de transportul produselor petroliere din Portul Constanța, au declanșat joi o grevă de avertisment, nemulțumiți de salarii. Zeci de salariați au protestat timp de două ore în fața sediului companiei, după ce negocierile pentru majorarea veniturilor nu au avut rezultat.
Sindicaliștii avertizează că, dacă revendicările lor nu vor fi soluționate până săptămâna viitoare, vor declanșa greva generală pe termen nelimitat, o măsură care ar putea afecta lanțul logistic de aprovizionare cu produse petroliere al României.

Nemulțumiri legate de indexarea salariilor
Nicolae Androne, liderul sindicatului „Oil Terminal”, susține că discuțiile pe această temă au început încă din luna februarie, fără a se ajunge la o soluție până în prezent. Potrivit acestuia, nemulțumirea principală vine din faptul că angajații nu au reușit să obțină o indexare a salariilor cu 6,5%, conform unei ordonanțe adoptate în 2025, deși au purtat discuții repetate cu reprezentanții Guvernului.
Liderul sindical afirmă că, în ultimii doi ani, angajații „Oil Terminal” au pierdut cel puțin o cincime din puterea de cumpărare. Acesta a mai spus că premierul a aprobat deja zeci de memorandumuri pentru alte societăți care, în opinia sa, nu îndeplinesc condițiile prevăzute de ordonanță și nu se pot compara cu situația de la Oil Terminal.
Ultimatum până joia viitoare
Potrivit lui Androne, luni va avea loc o nouă întâlnire cu conducerea societății. Dacă până joi, 17 septembrie, situația nu se deblochează, sindicatul va declanșa greva generală începând cu ora 7:00, protestul urmând să afecteze activitatea companiei pe termen nelimitat.


