Aproape două treimi dintre români consideră că statul ar trebui să cumpere operele lui Constantin Brâncuși, pentru a preveni înstrăinarea acestora către colecții private sau în alte țări, arată Barometrul Informat.ro – INSCOP Research. Majoritatea respondenților îl consideră, de asemenea, pe Brâncuși un artist român și un reper al identității naționale.
Ce arată sondajul
Potrivit cercetării, realizate în parteneriat cu Asociația Docuart în cadrul proiectului Festivalul Brâncuși Nocturn, 65,6% dintre români susțin ideea ca statul să achiziționeze lucrările lui Brâncuși, chiar dacă acestea ar costa zeci de milioane de euro. În schimb, 25,6% dintre respondenți se opun unei astfel de măsuri, iar 8,9% nu au oferit un răspuns.
Sondajul arată că susținerea pentru implicarea statului este mai ridicată printre votanții PSD și AUR, persoanele de peste 45 de ani, cele cu educație primară și locuitorii din mediul rural. Votanții PNL și USR, persoanele cu studii superioare, tinerii între 18 și 44 de ani, locuitorii din București și angajații din sectorul privat sunt, în schimb, mai puțin favorabili acestei inițiative.
Brâncuși, reper al identității naționale
Directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac, afirmă că rezultatele indică felul în care românii percep opera lui Brâncuși drept un element definitoriu al identității naționale, iar susținerea pentru implicarea statului arată că cetățenii atribuie culturii o dimensiune strategică, dincolo de argumentul strict financiar.

