45% dintre părinții plecați nu vor fi acasă de Paște
Aproape jumătate dintre părinții români care lucrează în străinătate nu vor petrece sărbătorile pascale alături de copiii lor, arată datele unui nou studiu realizat de Salvați Copiii România. Potrivit anchetei, 45% dintre respondenți spun că nu vor veni acasă de Paște, în timp ce 38% afirmă că vor reveni în țară, mulți dintre ei din motive financiare.
Rezultatele conturează o realitate socială care afectează tot mai multe familii: separarea de lungă durată dintre părinți și copii. Studiul arată că părinții incluși în eșantion sunt plecați din țară, în medie, de șase ani, iar în multe cazuri absența lor acoperă o parte importantă din copilăria copiilor.
Copilăria petrecută departe de unul sau ambii părinți
Cercetarea arată că mai mult de jumătate dintre părinții cu copii rămași în România lipsesc din viața acestora pentru aproximativ o treime din copilărie. Situația este mai accentuată în perioade sensibile ale dezvoltării, precum vârsta școlară mică și preadolescența, când nevoia de stabilitate emoțională și sprijin constant este esențială.
Specialiștii citați de organizație atrag atenția că plecarea timpurie a părintelui, chiar de la nașterea copilului, crește probabilitatea ca separarea să dureze mai mult. În același timp, șansele de refacere a legăturii părinte-copil scad pe măsură ce anii trec.
Studiul mai evidențiază diferențe între mame și tați în ceea ce privește migrația și organizarea vieții de familie. 13% dintre tații plecați la muncă în străinătate și 24% dintre mame sunt unici întreținători ai familiei, ceea ce arată presiunea economică uriașă care împinge mulți adulți să accepte munca peste graniță.
Cine rămâne acasă cu copiii și de ce pleacă părinții?
În majoritatea cazurilor, tații plecați își lasă copiii în grija partenerei de viață: 72% dintre ei spun că mama copiilor preia responsabilitatea principală. În cazul femeilor, situația este diferită: doar 37% își lasă copiii în grija partenerului, iar 62% se bazează pe bunici. Alte 14% dintre mame apelează la rude, față de 6% dintre bărbați.




