O dramă cutremurătoare s-a petrecut în noaptea de duminică spre luni într-o localitate din județul Olt, unde o femeie în vârstă de 78 de ani a murit în propria locuință, după ce casa i-a fost cuprinsă de flăcări. Incendiul, care ar fi izbucnit în jurul orei 22:00, a fost observat inițial de câțiva localnici care au remarcat fumul dens ridicându-se deasupra acoperișului. Din păcate, gravitatea situației nu a fost înțeleasă imediat, iar apelul la autorități a fost făcut abia în jurul miezului nopții.
Potrivit martorilor, la început nimeni nu a realizat că este vorba despre un incendiu de proporții. Un echipaj de poliție aflat în patrulare prin zonă a fost cel care a observat un nor consistent de fum în jurul casei și a dat alarma. Până la sosirea forțelor de intervenție, focul se extinsese deja în întreaga locuință.
Vecinii au încercat disperați să pătrundă în interior pentru a o salva pe proprietară, însă fumul extrem de dens și micile explozii produse în interior i-au împiedicat să înainteze. Într-un moment de groază, aceștia au zărit trupul femeii prăbușit pe podea, fără a mai putea interveni în vreun fel.
La fața locului au ajuns mai multe echipaje de pompieri din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Olt, care au intervenit cu autospeciale de stingere și echipamente specifice. În momentul sosirii primelor echipaje, locuința ardea generalizat, cu flacără deschisă și degajări masive de fum. Prioritatea salvatorilor a fost localizarea și lichidarea incendiului, precum și asigurarea accesului în interiorul casei.

