Incident grav într-o școală din orașul Bumbești-Jiu, județul Gorj. O poartă metalică s-a desprins din balamale și a căzut peste trei elevi, în timp ce aceștia se aflau în pauză, nesupravegheați. O fetiță de opt ani a fost rănită și a avut nevoie de îngrijiri medicale, potrivit Digi24.
Evenimentul a avut loc în cursul dimineții, chiar în curtea unității de învățământ. „Am fost sunat de învățătoarea fetei că a căzut poarta aceea mare peste ea. Era la cabinetul medical, o bandajaseră la mână și la picior. Am întrebat ce s-a întâmplat și mi s-a spus că s-au rupt pur și simplu balamalele”, a povestit Gheorghe Ștefănescu, tatăl elevei rănite.
Fata a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, iar polițiștii au deschis o anchetă. „În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

