Un polițist este cercetat pentru sprijinirea unui grup infracțional organizat implicat în proxenetism și trafic de persoane, în urma unei acțiuni desfășurate pe 2 octombrie 2025 în județul și municipiul Giurgiu, precum și în București și localități din Ilfov. Ancheta DIICOT – Structura Centrală, realizată împreună cu polițiști ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, a scos la iveală că acesta ar fi primit sume de bani de la tinere exploatate și ar fi accesat ilegal bazele de date ale Ministerului Afacerilor Interne pentru a obține informații confidențiale privind posibile intervenții ale autorităților.
Din investigații a reieșit că, pe raza județului Giurgiu, s-a constituit o grupare de criminalitate organizată formată din trei structuri, însumând peste 30 de membri. Gruparea urmărea obținerea unor sume considerabile de bani prin înlesnirea practicării prostituției de către mai multe persoane de sex feminin – concubine, soții, persoane din anturaj și victime ale traficului de persoane. Acestea erau transportate din România către Marea Britanie, Germania, Suedia, Danemarca, Norvegia și Emiratele Arabe Unite, unde li se închiriau apartamente, erau promovate online și facilitate în deplasările către clienți.
Sumele obținute, estimate la aproximativ 3,5 milioane de euro, au fost încasate preponderent de membrii grupului, care le-au investit în achiziția de automobile de lux, imobile (în general pe numele unor membri de familie) și finanțarea unor societăți comerciale, pentru a disimula originea ilicită. De asemenea, suspecții au finanțat intervenții estetice pentru tinerele implicate, pentru maximizarea câștigurilor obținute. Membrii grupului au identificat și atras noi membri și au exercitat un control permanent asupra persoanelor care practicau prostituția, relaționând constant cu acestea.

