O crimă urmată de sinucidere a avut loc joi dimineață, 21 august, în municipiul Craiova. O femeie de 44 de ani a fost ucisă de soțul său, în vârstă de 45 de ani, care ulterior a încercat să-și pună capăt zilelor.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, apelul la 112 a fost făcut în jurul orei 10:25. Polițiștii și jandarmii ajunși la fața locului au pătruns în apartamentul familiei și au găsit-o pe femeie decedată, prezentând plăgi prin înjunghiere. În locuință se afla și soțul victimei, care, la vederea autorităților, s-a aruncat de la balconul apartamentului situat la etajul 1.
Bărbatul, care prezenta și răni prin înjunghiere, a fost resuscitat de echipajele SMURD și transportat de urgență la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, unde medicii au încercat să-l stabilizeze. Reprezentanții unității sanitare au precizat că pacientul a suferit multiple stopuri cardiorespiratorii și, în ciuda eforturilor depuse, a decedat la scurt timp.