De la intrarea în vigoare a noilor acte normative privind „reforma” din educație, școlile din țară sunt cuprinse de agitație: cine rămâne, cine pleacă, ce unități fuzionează și cum se va face încadrarea cadrelor didactice rămân întrebări fără răspuns.
În județul Olt, reorganizarea s-a desfășurat în mare parte în secret. Nici măcar directorii școlilor mici nu știu oficial dacă unitățile lor vor fi absorbite sau vor rămâne independente. Profesorii și părinții nu au fost consultați, iar elevii vor afla schimbările abia la începutul anului școlar, inclusiv faptul că unele opționale alese anul trecut nu vor mai figura în orar.
Un director de școală declară, sub protecția anonimatului: „Nu știm nimic concret. Ce e clar e că interesul copilului e ultima problemă acum.”
În orașul Scornicești, nouă din cele 33 de unități vizate din județ urmează să fie comasate. Două școli și mai multe grădinițe vor trece în subordinea altor unități, păstrând doar parțial personalitatea juridică. Primarul Daniel Tudor avertizează că, din anul următor, ar putea începe și comasarea claselor, ceea ce va duce la grupe mai mari și mutarea elevilor între școli.
La Balș, Grădinița „Ion Creangă” trece la Școala „Mihail Drumeș”, iar Liceul „Nicolae Bălcescu” absoarbe Școala nr. 1 și grădinițele arondate acesteia. Primarul Cătălin Rotea spune că singurele economii reale vor fi la personalul administrativ – mai puțini directori, secretari, contabili și juriști.