Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, este investigat de procurorii DIICOT pentru fraudă, fiind acuzat că ar fi emis ordine de plată false în valoare de peste un milion de euro. Omul de afaceri buzoian Răzvan Leu susține că a fost păcălit să investească această sumă într-o afacere cu metale prețioase în Dubai, fără a-și mai recupera banii.
Leu a transferat 1,1 milioane de euro în contul unei bănci din Londra, la solicitarea lui Georgescu și a unui apropiat al acestuia, Ion Negoescu, cu scopul de a obține o linie de credit de șase milioane de euro pentru dezvoltarea afacerii. Însă, după finalizarea transferului, finanțarea promisă nu a fost acordată, iar banii nu i-au fost returnați.
În încercarea de a-l liniști, Georgescu i-ar fi promis lui Leu că va recupera suma după ce va primi finanțare de la Autoritatea Electorală Permanentă pentru campania prezidențială din 2024. De asemenea, ar fi emis un ordin de plată fals pentru a întârzia restituirea banilor.