Societate

Patru turişti din Bucureşti, în pericol de moarte după ce s-au rătăcit în munții Bucegi

de Erika Badea ·

Echipa Salvamont Salvaspeo Dâmboviţa aflată la Baza de salvare montană Peştera a fost alertată, duminică, în jurul orei 19:00, să intervină în sprijinul a patru turişti din Bucureşti. Din cauza condiţiile meteo nefavorabile (ninsoare, vânt), stratului nou de zăpadă depus şi vizibilităţii scăzute, odată cu lăsarea întunericului aceştia s-au abătut de la traseul marcat, fiind greu de reperat în pădure, necesitând intervenţia promptă a salvatorilor. Echipa de prim răspuns, formată din doi salvatori montani, a pornit către zona specificată de turişti, muntele Tătaru, alegând cel mai rapid traseu. Din cauza intemperiilor şi a stratului de zăpadă depus, cu risc crescut de avalanşă, aceştia au fost nevoiţi să aleagă un traseu alternativ pentru a ajunge în condiţii de siguranţă la cei aflaţi în dificultate. O a două echipă, formată din alţi doi salvatori montani, a fost mobilizată pentru a veni în sprijinul colegilor, iar turiştii au fost reperaţi în jurul orei 00:30. Acţiunea de salvare s-a încheiat la 02:45 când cei patru împreună cu salvamontiştii au ajuns la cabana Bolboci, unde aveau parcate autoturismele.
DistribuieFacebookXWhatsApp

Articole înrudite

Comentarii

Comentariile sunt în modul citire pe versiunea de test.

Nu există comentarii la acest articol.