Societate

Buzau - Un consilier local dintr-o localitate izolata a murit duminica noapte

de Marian Tomita ·

Un consilier local in varsta de 61 de ani din localitatea buzoiana Scutelnici, membru in Comandamentul local de deszapezire, a murit in noaptea de duminica spre luni, dupa o actiune de distribuire a ajutoarelor sosite din Capitala. Ambulanta nu a reusit sa ajunga la timp din cauza nametilor. „Era un barbat in putere, a facut parte din Comandamentul de deszapezire si din 6 februarie a fost in fiecare zi la datorie. Duminica a insotit mai multe echipaje venite de la Bucuresti cu ajutoare, iar aseara, pana sa ajunga acasa, a cazut la poarta, a facut comotie cerebrala. I-am dat primul ajutor, dar Ambulanta nu a putut sa ajunga la timp, a venit dupa aproape patru ore, insotita de trei utilaje de deszapezire, dar era prea tarziu“, a declarat pentru AGERPRES primarul localitatii Scutelnici, Sandu Chircu. Potrivit sursei citate, comuna Scutelnici este izolata si fara curent electric din 6 februarie, abia sambata drumurile fiind deblocate, dar duminica au fost din nou acoperite de nameti.
DistribuieFacebookXWhatsApp

Articole înrudite

Comentarii

Comentariile sunt în modul citire pe versiunea de test.

Nu există comentarii la acest articol.