Muntele Everest are 8.848,86 de metri, valoare anunțată în decembrie 2020 de China și Nepal după o măsurătoare comună. Până atunci fiecare stat folosea cifra proprie, iar diferența de peste trei metri venea dintr-o alegere de metodă, nu dintr-o greșeală.
Povestea Everestului arată cum funcționează orice clasament al locurilor extreme: răspunsul depinde de întrebarea pusă. Cel mai înalt, cel mai adânc sau cel mai uscat înseamnă lucruri diferite după reperul de pornire, instrumentul folosit și definiția acceptată.
Același munte, trei înălțimi posibile
China măsurase în 2005 înălțimea stâncii de sub zăpadă și obținuse 8.844,43 metri. Nepalul folosea 8.848 de metri, valoare cu stratul de zăpadă și gheață de la vârf. Cifra comună din 2020 ia în calcul zăpada.
Înălțimea se raportează la nivelul mării, dar marea nu e plată. Suprafața ei medie urmează geoidul, o formă imaginată pe baza gravitației, pe care geodezii o prelungesc sub continente. Cu receptoare GNSS și măsurători gravimetrice se află cât se ridică vârful deasupra acestei suprafețe.
Dacă schimbi reperul, se schimbă și câștigătorul. Vulcanul Mauna Kea din Hawaii are vârful la 4.207 metri deasupra mării, dar baza lui e pe fundul oceanului, iar de acolo măsoară peste 10.000 de metri. Chimborazo, în Ecuador, are doar 6.263 de metri, dar vârful lui e cel mai îndepărtat punct de suprafață de centrul Pământului. Planeta e ușor turtită, iar raza ei ecuatorială depășește cu aproximativ 21 de kilometri pe cea polară.
Adâncimea se calculează din timpul sunetului
Cel mai adânc punct al oceanelor e Challenger Deep, în Groapa Marianelor, la aproximativ 10.900 de metri. Valorile publicate diferă cu câteva zeci de metri de la o expediție la alta. Sonarul nu măsoară adâncimea direct, ci timpul în care un impuls sonor ajunge la fund și se întoarce. Viteza sunetului depinde de temperatura, salinitatea și presiunea apei, deci de un model al coloanei de apă.
Pe uscat, criteriul se schimbă din nou. Cel mai adânc lac e lacul Baikal, din Siberia, cu aproximativ 1.642 de metri. Cavitățile subterane se compară după diferența verticală dintre intrare și cel mai de jos punct cartografiat. Peștera Veryovkina, din masivul Arabika al Caucazului, a depășit 2.200 de metri după explorările de la sfârșitul anilor 2010 și a luat recordul peșterii Krubera, din același masiv. Recordul s-a schimbat pentru că speologii au descoperit galerii noi, nu pentru că peștera ar fi crescut.
Cel mai uscat loc: ploaia nu e singurul criteriu
Primul candidat e deșertul Atacama, din Chile, unde unele stații din nord au medii multianuale de precipitații sub un milimetru pe an. Al doilea e Valea Uscată din Antarctica, unde zăpada cade rar și se evaporă sau e spulberată de vânturile care coboară de pe platou.
Primul clasament se face după cantitatea de precipitații. Al doilea ia în calcul raportul dintre precipitații și evaporarea potențială, numit indice de ariditate. Al treilea cere ani fără nicio ploaie măsurabilă. Fiecare criteriu desemnează alt câștigător sau același loc cu cifre diferite.
Contează și durata seriei de date. Seriile de durate diferite se pot compara, dar o stație cu 30 de ani de observații oferă o imagine climatică mai robustă decât una care a funcționat câțiva ani, iar seriile scurte cer rezerve la interpretare.
Temperaturi record: aerul, nu suprafața
Organizația Meteorologică Mondială recunoaște recordurile de temperatură doar dacă aerul a fost măsurat cu instrumente standard, într-un ecran ventilat care protejează termometrul de radiația directă a soarelui și de precipitații, la o înălțime stabilită. Cea mai ridicată valoare validată este 56,7 °C, înregistrată pe 10 iulie 1913 la Furnace Creek, în Valea Morții. Unii climatologi pun la îndoială acea citire, dar recordul rămâne oficial.
Cel mai scăzut record validat pentru aer este de -89,2 °C, măsurat la stația Vostok din Antarctica, pe 21 iulie 1983. Sateliții au indicat pe platoul antarctic temperaturi ale suprafeței gheții de aproximativ -93 °C. Valoarea nu intră în recordul de aer, fiindcă e o temperatură a solului, estimată de la distanță.
Cel mai lung râu depinde de unde pui izvorul
Nilul și Amazonul își dispută titlul de cel mai lung râu. Estimările pentru Nil se apropie de 6.650 de kilometri, iar pentru Amazon încep de la aproximativ 6.400, dar unele propuneri depășesc cifra Nilului. Diferențele vin din trei decizii: care e cel mai îndepărtat izvor, unde se oprește gura de vărsare într-o deltă sau un estuar și cum se măsoară meandrele.
Nu există o definiție unică pentru toate aceste alegeri. Un clasament rămâne valabil doar cât timp se precizează metoda.
Cum se citește un record în practică
Un record serios vine cu patru informații: ce s-a măsurat, față de ce reper, cu ce instrument și în ce an. Dacă una lipsește, cifra nu poate fi comparată cu altele. Everestul are acum 8.848,86 de metri tocmai pentru că cele două state au stabilit în 2020 aceeași metodă de calcul.
