Primul ceas de mână nu a fost o invenție pentru bărbați. Bijutierii l-au făcut pentru femei, iar soldații și piloții l-au transformat, în prima jumătate a secolului XX, într-un instrument de lucru.
Ceasurile portabile cu arc motor apar în Europa în secolul al XV-lea și se purtau la gât sau în buzunar. Arcul înlocuia greutățile ceasurilor de turn și permitea mutarea mecanismului într-un obiect mic. Precizia a crescut abia în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, când a apărut arcul spiral al balansierului. Ceasornicarii din Nürnberg sunt asociați cu primele modele de dimensiuni mici, iar numele lui Peter Henlein apare adesea în relatări. Datele exacte și atribuirile din această perioadă rămân disputate între istorici.
Bijuteria de la încheietura doamnelor a precedat uniforma
Brățările cu ceas sunt atestate încă din secolul al XVI-lea, ca podoabe de lux pentru femei. Breguet ar fi realizat în 1810 un asemenea model pentru regina Caroline Murat a Neapolei, potrivit tradiției casei elvețiene. Ceasul de mână rămânea însă un accesoriu feminin și o raritate.
Bărbații purtau ceasul de buzunar, prins de un lanț și de vestă. Un obiect de la încheietură li se părea un bibelou, nu un instrument serios.
Războiul a mutat ceasul din buzunar pe mână
Artileriștii aveau nevoie de timp exact și de mâinile libere. Citirea unui ceas scos din buzunar le lua secunde pe care nu le aveau. Au început să-l prindă de încheietură cu curele de piele, iar practica s-a răspândit în armatele europene la cumpăna dintre secolele XIX și XX și în Primul Război Mondial.
După război, ceasul de mână a devenit obiect obișnuit și pentru civili. Ceasul de buzunar a rămas pentru ocazii formale.
Piloții au cerut cadrane lizibile și mecanisme robuste
Aviația a adăugat alte cerințe. În cabină, piloții aveau nevoie de cifre mari, de material luminescent și de un mecanism care să reziste vibrațiilor. Modelele militare din anii 1930 și 1940 au impus cadrane simple, cifre clare și curele largi, peste mănuși. Multe ceasuri sport de azi păstrează această estetică.
În aceeași perioadă s-au răspândit modelele rezistente la apă, gândite pentru scafandri și militari. Cronograful, care măsoară intervale de timp, exista mult mai devreme: apăruse la ceasurile de buzunar în secolul al XIX-lea și ajunsese pe încheietură la începutul secolului XX. Piloții și pilotii de curse l-au folosit la cronometrare.
Mecanismul manual se întoarce cu mâna în fiecare zi
Un ceas manual funcționează cu un arc principal pe care purtătorul îl întinde învârtind coroana. Arcul se destinde treptat și mișcă angrenajul. Autonomia obișnuită este de la câteva zeci de ore până la câteva zile, în funcție de model.
