Coșul de fum nemăturat de la sezonul trecut rămâne una dintre cauzele frecvente ale incendiilor de locuință odată cu venirea frigului. Curățarea sobei sau șemineului înainte de primul foc reduce riscul de funingine acumulată și de emisii periculoase de monoxid de carbon.
Curățarea coșului de fum, primul pas obligatoriu
Funinginea depusă pe pereții coșului se aprinde ușor la temperaturi mari și poate provoca un incendiu de coș, dificil de stins fără intervenția pompierilor. Coșul trebuie verificat vizual, cu o lanternă, pentru fisuri, blocaje sau cuiburi de păsări rămase din vară.
Un test simplu, folosit frecvent de coșari, este aprinderea unei foi de hârtie la baza coșului, urmată de observarea felului în care se ridică fumul. Dacă fumul refuză să urce sau se întoarce în încăpere, problema poate fi legată de depuneri sau de un blocaj, dar și de un coș rece, de lipsa admisiei de aer proaspăt în cameră sau de condiții meteo nefavorabile în ziua respectivă. Testul dă un indiciu, nu un diagnostic complet, iar un rezultat neconcludent merită verificat de un specialist înainte de a trage o concluzie fermă.
Coșurile care traversează mai multe niveluri ale casei, cu coturi sau porțiuni orizontale, se murdăresc de regulă mai rapid decât cele drepte și pot avea nevoie de curățare mai frecventă, mai ales dacă soba funcționează zilnic. O scădere vizibilă a intensității flăcării, chiar și cu lemn uscat corespunzător, este de obicei un semn că a venit momentul curățării.
Alegerea lemnului potrivit pentru ardere
Lemnul verde, tăiat recent, arde greu și tinde să producă mai multă funingine decât lemnul uscat corespunzător, pentru că energia din ardere se consumă parțial pentru evaporarea umidității rămase în fibre. Specialiștii recomandă lemn depozitat cel puțin un an, la aer liber, sub un acoperiș care ține ploaia la distanță, cu o umiditate sub 20%, verificabilă cu un umidimetru ieftin, disponibil în magazinele de bricolaj.
Cantitatea de depuneri din coș depinde în primul rând de umiditatea lemnului, de temperatura de ardere, de aportul de aer și de tirajul instalației, nu doar de esența lemnoasă folosită. Un lemn de rășinoase bine uscat, ars corect, într-o instalație cu tiraj bun, nu produce automat depuneri excesive, la fel cum un lemn de esență tare nu garantează, în sine, un coș curat. Rășinoasele conțin totuși rășini și pot produce scântei mai mari la ardere, motiv pentru care se folosesc de obicei în cantități mici, pentru aprindere, mai degrabă decât pentru arderea principală de-a lungul serii.
Depozitarea corectă contează la fel de mult ca esența lemnului. Buștenii stivuiți direct pe pământ absorb umiditate din sol și rămân umezi mult timp după ce par uscați la exterior. O stivă ridicată pe un grătar de lemn sau pe paleți, cu spații între bucăți pentru circulația aerului, se usucă mai uniform și mai rapid. Lemnul tăiat în bucăți mai mici, de dimensiuni potrivite pentru sobă, se usucă de asemenea mai eficient decât trunchiurile groase, netăiate.
Reguli de siguranță care previn incendiile
Câteva verificări simple, făcute o dată pe an, reduc riscurile legate de soba sau șemineul pe lemne, dar distanțele și amplasările exacte trebuie stabilite după manualul producătorului și, unde există, după normele tehnice aplicabile instalației respective:
- Materialele combustibile, mobilă, covoare, hârtie, se țin la distanță de sobă și de coșul de evacuare; distanța minimă sigură variază în funcție de modelul sobei, de certificarea ei și de ecranarea termică montată, așa că cifra exactă se găsește în cartea tehnică a echipamentului.
- Un detector de fum și, unde este posibil, unul de monoxid de carbon oferă un avertisment timpuriu în caz de scurgere de gaze; amplasarea corectă respectă indicațiile producătorului detectorului, evită montarea prea apropiată de sursa de ardere, care poate genera alarme false, și acoperă în mod special zonele de dormit.
- Cenușa se depune doar în vase metalice, cu capac, ținute departe de pereți de lemn sau de gunoiul menajer, pentru că poate păstra jar cald ore în șir.
- Ușa sobei și garniturile de etanșare trebuie verificate pentru fisuri, care lasă fum sau scântei să scape în încăpere.
- Zona din jurul sobei, în special pardoseala, are nevoie de o placă rezistentă la foc atunci când suportul original s-a degradat sau nu a existat niciodată.
Focul lăsat nesupravegheat peste noapte, cu ușa sobei deschisă, este o practică riscantă, indiferent de zona în care se află locuința. Folosirea unor lichide inflamabile pentru aprinderea rapidă a focului este la fel de periculoasă și poate provoca mici explozii, mai ales în spații mici sau slab ventilate.
Când merită chemat un specialist autorizat
O revizie anuală, făcută de un coșar sau de un instalator autorizat, depistează probleme invizibile pentru un ochi neinstruit: fisuri interne ale coșului, infiltrații de apă în zidărie sau un tiraj slăbit din cauza unei obstrucții parțiale. Costul unei astfel de vizite este mic în comparație cu daunele produse de un incendiu de coș sau de o intoxicație cu monoxid de carbon.
Riscul unui coș depinde mai mult de starea materialului, de întreținerea din anii anteriori și de compatibilitatea dintre coș și sobă decât de vechimea clădirii în sine. Locuințele în care s-a montat recent o sobă nouă pe un coș vechi au nevoie cu prioritate de verificare, pentru că îmbinarea dintre echipamentul nou și structura existentă poate crea puncte de risc greu de observat fără echipament specializat.
Un specialist autorizat poate recomanda și instalarea unei plăci de protecție termică sau a unui element de etanșare suplimentar, în funcție de starea coșului și de materialele din care este construit. În unele cazuri, coșurile de cărămidă vechi și puternic degradate necesită tubaj metalic interior, o lucrare care prelungește durata de viață a coșului și reduce riscul de fisurare sub efectul temperaturilor ridicate.
Un coș funcțional, lemn uscat corespunzător și câteva minute de verificare înainte de fiecare aprindere fac diferența între un sezon de iarnă cald și în siguranță și un apel la 112 în mijlocul nopții.
