USR și PNL au anunțat că vor ataca la Curtea Constituțională a României (CCR) hotărârea adoptată marți de Camera Deputaților, prin care doi reprezentanți ai celor două partide au fost eliminați din Biroul Permanent al Camerei și înlocuiți cu reprezentanți ai AUR și SOS România.
USR: „O majoritate toxică în Parlament”
USR a transmis că votul de marți arată existența unei noi majorități politice în Parlament, formată în jurul PSD cu sprijinul AUR, POT și SOS, în contradicție cu discursul public despre stabilitate și menținerea direcției proeuropene a României.
„Astăzi s-a creat o majoritate toxică în Parlament: PSD și extremiștii. Nu mai vorbim despre declarații, speculații sau despre jocuri politice făcute în culise, ci despre un vot concret, dat la vedere, prin care PSD a ales să le ofere extremiștilor mai multă putere în conducerea Camerei Deputaților”, a declarat Diana Stoica, lidera deputaților USR, potrivit News.ro. Ea a adăugat că, dacă nu există o majoritate capabilă să guverneze responsabil și să păstreze direcția europeană a țării, soluția democratică ar fi organizarea de alegeri anticipate.
USR și PNL susțin că modificarea componenței Biroului Permanent nu poate fi făcută prin încălcarea regulilor constituționale și parlamentare privind reprezentarea grupurilor politice.




