Fostul senator PSD Marius Isăilă, acuzat de procurorii DNA că ar fi încercat să ofere 1 milion de euro ministrului Apărării pentru facilitarea unor contracte între Romtehnica și o firmă privată, a fost eliberat din arestul preventiv și plasat sub control judiciar. Decizia a fost luată joi de Curtea de Apel București, potrivit News.ro.
Isăilă fusese arestat preventiv pe 7 noiembrie, printr-o hotărâre a Tribunalului București. Joi, Curtea de Apel a admis contestația depusă de inculpat și a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile, începând cu 20 noiembrie 2025.
„Respinge propunerea DNA de arestare preventivă şi dispune control judiciar față de inculpatul I.M.”, se arată în minuta instanței.
Acuzațiile DNA
Potrivit procurorilor anticorupție, Isăilă ar fi intermediat, printr-un martor, o promisiune de mită de 1 milion de euro în beneficiul ministrului Apărării, în datele de 9 și 15 octombrie 2025, promisiune reiterată și pe 24 octombrie.