Ascultă articolul în format audio, în Podcastul Semnal:
Lucrările de introducere a rețelei de apă și canalizare în zona Livadă, din comuna Mogoșoaia, continuă să bată pasul pe loc, în ciuda nemulțumirilor tot mai mari venite din partea autorităților locale și a cetățenilor. Apă Canal Ilfov a prelungit din nou contractul cu firma responsabilă de execuție, deși aceasta înregistrează întârzieri majore și nu își respectă obligațiile asumate.

Primarul comunei Mogoșoaia, Florin Covaci, a reacționat dur, considerând că această nouă păsuire acordată firmei este „o bătaie de joc” la adresa comunității.
„Nu pot tolera așa ceva. Am încercat, prin toate mijloacele, să îi determin să își facă treaba — și cu vorba bună, și prin amenzi, și prin alte măsuri punitive. Este prea mult”, a declarat primarul Florin Covaci.
Acesta solicită public rezilierea contractului dintre Apă Canal Ilfov și firma care trenează lucrările, cerând ca societatea responsabilă să fie înlocuită cu una competentă, care să finalizeze în mod real proiectul atât de așteptat de locuitorii din zonă.
„Nu putem suporta noi incompetența voastră!”
„Nu putem suporta noi incompetența voastră!”, a transmis primarul într-un mesaj ferm adresat conducerii Apă Canal Ilfov.
Zona Livadă din Mogoșoaia se confruntă de luni bune cu disconfort major cauzat de lucrările neterminate, șantiere abandonate temporar și lipsa de progrese vizibile. Cetățenii reclamă gropi, praf, disfuncționalități și lipsă de comunicare. În acest context, autoritățile locale își exprimă tot mai vocal frustrarea față de modul în care este gestionat proiectul de infrastructură, finanțat din bani publici.

