Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a emis luni, 13 mai, un comunicat în care condamnă limbajul și comportamentul candidatului AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, față de o echipă de jurnaliști Digi24.
Reacția instituției vine după ce Simion a publicat pe internet o înregistrare video a unei întâlniri private, fără acordul persoanelor implicate, însoțită de comentarii jignitoare și acuzații grave.
CNA atrage atenția că etichetarea jurnaliștilor drept „asasini mediatici”, utilizarea unui limbaj disprețuitor și difuzarea unei conversații fără acordul părților încalcă normele democratice și afectează grav libertatea presei. Instituția subliniază că astfel de acțiuni pot avea un efect de intimidare asupra presei și subminează încrederea publicului în mass-media.
