Titlul este un pamflet ironic la adresa unei realități absurde: în mai 2025, avem în frunte un prim-ministru interimar și un președinte interimar, într-un peisaj politic marcat de provizorat, nesiguranță și blocaj instituțional.
Fugitiv am văzut o glumă amară pe rețele : "România nu mai e o republică semi-prezidențială, ci una complet interimară". Astăzi, realitatea bate bancul: Cătălin Predoiu a fost desemnat prim-ministru interimar, cumulând funcția cu portofoliul de la Justiție, într-o perioadă în care avem deja un președinte interimar, până la validarea turului 2 prezidențial ,,reloaded". Această stare de "interimat perpetuu" devine simptomatică pentru o democrație românească ce pare blocată într-un prezent provizoriu, fără viziune pe termen lung. (De menționat că acesta deține și funcția de președinte interimar al PNL-ului)
Această criză instituțională prelungită nu este o excepție, ci mai degrabă o regulă a ultimelor decenii. De 35 de ani, românii se confruntă cu guverne de tranziție, comisii de anchetă "până la finalizarea cercetărilor", strategii naționale care nu niciodată să fie implementate și alianțe politice formate "temporar" în jurul unor scopuri electorale.
Interimatul ca mod de guvernare
Este interimatul o soluție legitimă în cazul unui blocaj? Da. Dar în România, interimatul a devenit regula, nu excepția. Interimatul este folosit ca paravan pentru lipsa de asumare a deciziilor, pentru a evita reformele majore și pentru a păstra status quo-ul convenabil unui sistem politic conservator, dominat de grupuri de interese transpartinice.
Spre exemplu:
Un ministru al educației interimar poate evita adoptarea unor reforme structurale, sub pretextul "mandatului limitat".
Un guvern interimar poate bloca investițiile strategice, invocând lipsa de legitimitate pentru decizii majore.
Un președinte interimar poate fi o figură decorativă, utilă doar pentru semnarea actelor normative fără a influența scena internațională.
Astfel, interimatul devine o strategie de putere: cine controlează provizoratul, controlează agenda fără a fi tras la răspundere.
Efecte asupra percepției publice
Pentru cetățeanul de rând, interimatul perpetuu este sinonim cu instabilitatea, incertitudinea și lipsa de responsabilitate. Se transmite ideea că nimeni nu este cu adevărat la conducere, că deciziile importante sunt amânate, iar problemele reale sunt ignorate.
Sentimentul general este că trăim într-un vid de putere populat cu figuri tehnocrate, interimari, șefi de cabinet numiți provizoriu, detașări, delegări sau coordonatori de proiecte în regim temporar.
Această alienare față de puterea executivă și legislativă este periculoasă. Ea conduce la dezinteres față de alegeri, scăderea participării la vot, creșterea populismului și a teoriilor conspirației.
Implicații geo-strategice și internaționale
Pe plan extern, imaginea unei Românii conduse de interimari poate afecta grav credibilitatea țării în ochii partenerilor europeni și NATO. Orice semnal de instabilitate este interpretat drept vulnerabilitate într-un context regional tensionat, marcat de războiul din Ucraina, presiunea migratorie la granițele UE și competiția economică între marile puteri.
Cum poate o țară cu premieri și președinți interimari să susțină o poziție coerentă în negocierile din Consiliul European? Cum poți atrage investitori strategici dacă nu există garanția că guvernul va fi același peste 6 luni (iar evoluția lucrurilor din ultimele ore parcă deja suntem siguri că în scurt timp vom avea alt guvern)
